Raed Arafat, Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, a spus că în România nu se vor impune reguli speciale sau restricții pentru cei care refuză să se vaccineze împotriva COVID-19. Totuși, avertizează acesta, s-ar putea ca în anumite zone din străinătate să fie aplicate limitări mai severe.
Oficial, românii se pot programa pentru vaccinare anti-Covid printr-o platformă națională, dar aceasta nu funcționează așa cum trebuie. Deocamdată este imunizat doar personalul din spitale, dar și medicii privați vor să ajungă la rând la vaccin. Așa că s-au programat, pentru că unele centre au anunțat că îi pot imuniza. Dar au avut parte de o surpriză: au fost trimiși în 1 și 2 ianuarie, zile libere conform legii.
Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind vaccinarea anti-COVID-19 transmite că a fost lansat site-ul oficial pe care românii îl pot accesa pentru a se programa la vaccinare. Pentru moment, se pot programa acele persoane vizate de etapa 1 a vaccinării - lucrătorii din domeniul sănătății și cel social.
Utile
Vineri, 6 februarie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Eveniment
Un tânăr de 22 de ani a murit joi seara, între Jimbolia și Cărpiniș, după ce mopedul pe care se afla a fost lovit de un autoturism. Un alt bărbat a fost rănit, iar polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili împrejurările în care s-a produs accidentul.
Azi în Timișoara
Vineri puteți merge la mai multe spectacole și proiecții, dar și la petreceri.
România
Criză, recesiune, sărăcie? Doar pentru cei mulți. Pe plan global, investițiile imobiliare de lux sunt în creștere, proprietățile de milioane se vând bine, iar România se înscrie în această tendință. Fostul pavilion de vânătoare al lui Nicolae Ceaușescu, cunoscut astăzi sub numele de Hadar Chalet, una dintre cele mai discrete proprietăți de lux din România, a fost vândut după ce a atras interesul mai multor investitori.
1
Capitală Culturală
O figurina ecvestră, veche de peste 2.500 de ani, ajunge până la noi nu doar ca artefact, ci și ca simbol al forței, echilibrului și direcției. Piesa, datată în secolul al VI-lea înainte de Hristos, provine din Ciprul arhaic și impresionează prin precizia și armonia formelor.
Sănătate
Programul Național de Transplant de Țesut Osos a fost reluat, la începutul lunii februarie, în cadrul Spitalului Județean „Pius Brînzeu” Timișoara. Prima intervenție a avut loc în data de 4 februarie, fiind coordonată de prof. dr. Jenel Marian Pătrașcu și realizată în Clinica II Ortopedie-Traumatologie.
Ştiri din Timiș
Peste 8 kilometri din drumul județean DJ 684, pe tronsonul dintre Coșava, Tomești și Luncanii de Jos, vor fi modernizați, după ce Consiliul Județean Timiș a aprobat valoarea totală a investiției. Momentan, drumul este afectat de degradări ale carosabilului, marcajelor, semnalizării și infrastructurii pentru scurgerea apei.