Pentru a marca cei 80 de ani de existență, cei de la Universitatea de Vest din Timișoara organizează mai multe evenimente cu profil special, dedicate comunității timișorene. Pe de-o parte, filosoful și scriitorul Gabriel Liiceanu va conferenția la Timișoara. Pe de altă parte, rectorii din România se reunesc în cadrul Consiliului Național al Rectorilor, tot la UVT.
Profesorul de Matematică dr. George Lusztig primește miercuri, 15 mai, Medalia de Aur a Universității de Vest din Timișoara, alături de o diplomă de merit. Dr. George Lusztig este profesor la celebrul Massaschussetts Institute of Technology, din statul american Boston, din anul 1978, iar lucrările sale științifice au fost citate de mii de ori în reviste de specialitate.
De Ziua Națională a Tineretului, Universitatea de Vest anunță dezvoltarea primelor programe de licență și masterat din domeniul tineretului. Alături de instituții și fundații care au activitatea centrată pe zona de tineret, UVT anunță că va pune la dispoziție aceste programe de studii în premieră națională.
Două proiecte de infrastructură, care aparțin Universității de Vest din Timișoara, primesc bani europeni, prin PNRR dar și finanțare din fondul pentru Modernizare al Ministerului Energiei. În urma unor evaluări, UVT a primit vestea că un cămin, care ar urma să fie construit în Ghiroda, dar și o centrală fotovoltaică, pot primi bani din cele două surse. Valoarea totală a acestor două proiecte este de peste 12 milioane de euro.
Eveniment
UPDATE. Adolescent din Timișoara, dat dispărut. Poliția cere sprijinul populației pentru găsirea lui
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul IPJ Timiș desfășoară verificări pentru depistarea unui minor în vârstă de 15 ani, care a dispărut din Timișoara. UPDATE. Băiatul a fost găsit
Mapamond
Iranul a anunțat închiderea Strâmtorii Hormuz și a avertizat navele să evite zona, invocând încălcări ale acordurilor de către Israel și SUA. Washingtonul respinge afirmațiile și susține că traficul prin strâmtoare se desfășoară normal.
Mapamond
Două cutremure moderate au avut loc sâmbătă în sud-estul Cretei, la câteva minute distanță, fără victime sau pagube raportate. Seismele au fost resimțite în mai multe zone ale insulei.
România
Într-un mesaj publicat sâmbătă, primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a anunțat că renunță la candidatura pentru funcția de prim-vicepreședinte al PNL, invocând dosarul penal deschis de DNA și dorința de a nu afecta imaginea partidului.
Eveniment
Un șofer în vârstă de 64 de ani s-a ales cu dosar penal pentru dare de mită după ce a încercat să ofere 300 de euro unui polițist rutier pentru a evita sancționarea unei abateri comise în trafic.
3