Reprezentanții Alianței 2020 USR PLUS vor avea, în mod sigur, un candidat propriu la Primăria Timișoarei. Anunțul a fost făcut cu prilejul recentei vizite la Timișoara a celor doi președinți, Dan Barna și Dacian Cioloș. Primii pași ai strategiei electorale a Alianței par să se contureze deja în jurul unor propuneri de proiecte pentru bugetul orașului pe 2019, buget încă nefinalizat de actuala administrație.