Studenţii timişoreni se vor întrece, în aceste zile, la Universitatea de Științe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului Timișoara, în domeniul produselor alimentare. Marţi şi miercuri, aici are loc Ecotrophelia România 2015, o competiţie dedicată celor care studiază în acest domeniu.
În această lună, Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului va sărbători 70 de ani de activitate la Timişoara. Evenimentul va fi marcat printr-o serie de evenimente speciale, punctul culminant fiind acordarea titlului de Doctor Honoris Causa Principesei Margareta. De asemenea, în programul oficial este inclusă şi deschiderea unei noi ediţii a expoziţiei Banatagralim.
Alarmă la Timișoara! Poliția este în alertă după ce un bărbat a fost văzut trăgând cu o pușcă cu aer comprimat după fazani pe un teren din incinta Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului din Timișoara. Surse din cadrul Poliției spun că este vorba despre același bărbat care, anul trecut, a împuscat un ponei la Moșnița Nouă.
Există încă oameni care nu rămân indiferenți la ceea ce se întâmplă în jurul lor, mai ales dacă este vorba de a salva un suflet, dar care se lovesc din păcate de nepăsarea autorităților. Un tânăr a încercat să salveze o căprioară rănită, pe care a găsit-o la finele săptămânii trecute la Pădurea Verde. A dus-o la Grădina Zoologică, dar cei de acolo l-au trimis la plimbare. A ajuns apoi la USAMVB, unde a fost primit cu brațele deschise la spitalul veterinar, a lăsat animalul acolo și a aflat apoi... că a murit. Cei de la USAMVB spun că pur şi simplu nu s-a mai putut face nimic pentru salvarea căprioarei, care a fost sfâşiată de câini.
Cu cea mai mică suprafaţă agricolă aflată în administrare dintre toate universităţile de ştiinţe agricole din România, Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului din Timișoara (USAMVB) îşi doreşte mai mult decât orice rezolvarea problemei patrimoniului. Iar pentru aceasta unul dintre angajaţi este aproape în permanenţă la Bucureşti.
Horoscop
Noiembrie este o lună de tranziție de la energia profundă și transformatoare a Scorpionului către optimismul, libertatea și spiritul aventurier al Săgetătorului.
Azi în Timișoara
Duminică puteți merge la expoziții și spectacole.
Ştiri din Timiș
Congresul USR de la Timișoara s-a încheiat cu alegerea noului Birou Național. Printre cei aleși se numără și doi membri ai USR Timiș: senatorul Sorin Șipoș și viceprimarul Ruben Lațcău, potrivit rezultatelor parțiale, anunțate în jurul orei 19.
Eveniment
Un tânăr în vârstă de 24 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii din Timișoara, fiind bănuit că a spart o locuință și a furat mai multe echipamente audio, în valoare de 400 de euro.
Ştiri din Timiș
Dominic Fritz a deschis congresul USR de la Timișoara cu un atac la PSD și la premierul Luca Niculescu. Liderul USR a spus că partidul trebuie să fie „motorul” unei coaliții reformatoare, nu „roata de rezervă”.
10
Eveniment
Un tânăr în vârstă de 18 ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce ar fi provocat un accident rutier în localitatea Comloșu Mare, apoi ar fi fugit de la locul evenimentului. Acesta conducea fără permis și se afla la volanul unui autoturism neînmatriculat.
România
Începând cu 1 noiembrie 2026, România elimină taxa logistică de 25 de lei aplicată coletelor cu valoare sub 150 de euro expediate din afara Uniunii Europene.
Ştiri din Timiș
La Timișoara are loc congresul USR, unde partidul își alege noul Birou Politic Național. Cele trei liste aflate în cursă nu exclud colaborarea, iar Dominic Fritz spune că va lucra cu orice echipă aleasă.
5