Ministrul Mediului consideră că România are prea mulţi urşi. La această oră sunt 7.000 de urşi, aproape jumătate din numărul total din toată Europa. Ministrul e supărat că urşii s-au transformat în animale domestice, plimbându-se pe străzile oraşelor montane şi ajungând chiar în casele oamenilor.
Numeroși timișoreni au mers vineri, de dimineață, la Grădina Zoologică, pentru a participa la hrănirea urșilor. Vizitatorii se pot bucura, timp de trei zile, de atracțiile parcului fără a trebui să mai plătească bilete de intrare.
Intrarea va fi liberă, în acest sfârşit de săptămână, la Grădina Zoologică din Timişoara. Reprezentanţii primăriei organizează mai multe manifestări cu ocazia Zilei Internaţionale a Grădinilor Zoologice şi Parcurilor. Vineri, vizitatorii vor avea voie să hrănească urşii de la Zoo împreună cu personalul de acolo.
Dacă vrei să înveți câțiva pași de dans chiar înainte de Revelion și, în același timp, să sprijini animalele aflate în dificultate, la FABER te așteaptă un curs special de DiscoFox.
Reprezentanții Spitalului Clinic Municipal de Urgență Timișoara transmit că a fost finalizată o nouă etapă de modernizare în clădirea Clinicile Noi, investiții menite să îmbunătățească condițiile pentru pacienții internați pe Secția de Chirurgie Generală. Această etapă face parte dintr-un proiect amplu de renovare, aflat încă în desfășurare.
Când copilul tău are alergii sau astm, primele întrebări te duc adesea pe grupuri de părinți sau rețele sociale, unde sfaturile vin rapid, dar nu întotdeauna corect. Specialiștii Asociației Române de Educație în Alergii (AREA) spun cum poți să-ți protejezi copilul de recomandările nesigure și să alegi informațiile medicale bazate pe dovezi.
Recomandarea de film din această săptămână este „Eternity”, o comedie-romantică în care Elizabeth Olsen, Miles Teller și Callum Turner explorează dilema imposibilă a unei femei prinsă între două iubiri.
Un atelier creativ de confecționat îngerași din lână împâslită va avea loc la Timișoara. Evenimentul este organizat pentru a sprijini cazul medical al Ioanei Piroska, o tânără mamă diagnosticată cu glioblastom, cea mai agresivă formă de cancer cerebral.
Vineri a avut loc un accident rutier în comuna Bethausen, între o mașină de livrat și o mașină.
Medicii Spitalului CFR Timișoara explică faptul că ecografia aparatului urinar rămâne una dintre cele mai simple și utile metode de investigare, fiind accesibilă, lipsită de radiații și fără a necesita o pregătire specială. În doar câteva minute, imaginile obținute pot evidenția modificări importante la nivelul rinichilor, vezicii urinare sau prostatei.
Este weekendul în care Moș Nicolae vine cu daruri pentru toți copiii care au fost cuminți, iar înainte de a ajunge la ghetuțele pregătite de cei mici, el îi așteaptă în Iulius Town Timișoara. Pe lângă întâlnirea cu Moșul, cei mici sunt invitați la un atelier de creație, la teatrul de păpuși și pot face cunoștință cu îndrăgitele personaje din „Frozen”. Mai mult, în Iulius Town va avea loc și o paradă festivă cu Moș Crăciun și spiridușii veseli.