Peste trei milioane de basarabeni sunt așteptați, duminică, la urne pentru a-i alege pe cei 101 deputați, într-un scrutin ce va decide soarta Republicii Moldova: dacă țara va continua pe calea europeană sau se va apropia de Rusia.
Basarabenii din Timiş îşi decid duminică, 30 noiembrie, viitorul ţării lor. În vestul țării, secţia de vot pentru basarabeni este amplasată în Timişoara, pe strada Cluj nr. 12, la Colegiul de Artă „Ion Vidu", iar urnele sunt deschise în intervalul orar 7.00 - 21.00. Duminică au loc alegeri parlamentare în Republica Moldova.
PNL Timiș a depus la Biroul Electoral Judeţean (BEJ) Timiș două sesizări cu privire la două locuri unde există însemne electorale de dimensiuni considerabile ale unor partide politice. De asemenea, un incident a avut loc la o secție de votare din Lugoj - o persoană a scăpat ștampila de vot în urnă.
Duminică va fi o zi plină pentru polițiștii din județul Timiș. Peste 1.600 de oameni ai legii din județ vor supraveghea procesul de votare și vor proteja cele 657 de secții din județ.
Toate secţiile de votare pentru referendum s-au deschis, la ora 7.00, fără probleme, în judeţul Timiş. La doar o oră şi jumătate de la deschiderea secţiilor au apărut şi primele sesizări de nereguli electorale la Biroul Electoral Judeţean (BEJ). PNL a sesizat că se fotografiază şi se numără votanţii, PDL are suspiciuni de turism electoral, iar PSD a reclamat faptul că unii primari democrat-liberali ar încerca să-i determine pe oameni să nu-și exercite dreptul de vot!
Ştiri din Timiș
Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara (DASMT) a înaintat Consiliului Local un proiect de hotărâre care prevede reorganizarea instituției. Măsura urmărește eficientizarea activității și consolidarea serviciilor destinate persoanelor vulnerabile.
Ştiri din Timiș
Cele patru generatoare achiziționate de Primăria Municipiului Timișoara și donate autorităților din Ucraina au ajuns la Kiev, unde vor fi utilizate pentru asigurarea alimentării cu energie electrică a unor servicii esențiale afectate de atacurile asupra infrastructurii energetice.
Eveniment
ANM a emis o informare de vreme călduroasă valabilă până luni, pentru cea mai mare parte a țării. Sâmbătă și duminică sunt în vigoare avertizări Cod Galben pentru vestul, centrul și sud-vestul țării, unde temperaturile vor ajunge până la 36 de grade Celsius, iar disconfortul termic va fi accentuat.
Eveniment
Pompierii timișeni au intervenit sâmbătă dimineață pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuință din localitatea Utvin.
Ştiri din Timiș
Un apel emoționant la solidaritate a fost lansat pentru Mihaela George Micșa, profesoară de economie la Liceul Teoretic „Jean-Louis Calderon” din Timișoara, care duce de cinci ani o luptă grea cu cancerul mamar.
Azi în Timișoara
Sâmbătă, 20 iunie, continuă Flight Festival la Muzeul Satului Bănățean. Mai puteți participa la un tur al Elisabetinului, să mergeți la teatru sau la film.
Ştiri din Timiș
Deși a fost confirmat definitiv în conflict de interese de către ÎCCJ, Dominic Fritz a primit susținerea unanimă a conducerii USR pentru a rămâne președintele partidului. Formațiunea respinge solicitările PSD și anunță că Fritz va merge la CEDO.
7
Capitală Culturală
Turneul Internațional Stradivarius „Muzele”, ediția a XIX-a, ajunge la Timișoara. În 22 iunie 2026, de la ora 19:00, la Opera Națională Română din Timișoara aveți întâlnire cu vioara Stradivarius Elder-Voicu și cu un trio excepțional de muzicieni, într-un program fascinant.