Bărbatul care și-a înjunghiat concubina într-un tramvai din Timișoara, zilele trecute, a fost pus sub urmărire penală de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara. El este arestat preventiv pentru 30 de zile. Nu este pentru prima dată când comite acte de violență în familie, susțin anchetatorii.
Vicepreşedintele ANAF Romeo Florin Nicolae, care este și şef al Direcţiei Generale Antifraudă, este urmărit penal pentru trafic de influenţă. Acesta este acuzat că în 2010 ar fi pretins şi primit 5.000 de euro de la reprezentantul unei firme pentru soluţionarea favorabilă a unei contestaţii împotriva unei decizii de impunere.
Procurorii anticoruptie fac cercetari intr-un dosar de favorizare a infractorului, legat de modul in care a decurs punerea in aplicare a mandatului de executare a pedepsei de doi ani inchisoare in cazul lui Adrian Nastase. Medicul Serban Bradisteanu, cel care l-a ingrijit la spital pe fostul premier dupa tentativa de sinucidere a acestuia, si trei politisti au fost chemati, marti, la audieri la DNA - a inceput impotriva lor urmarirea penala!
Adrian Severin, a carui imunitate a fost ridicata de Parlamentul European, a anuntat vineri ca a purtat "o discutie preliminara" cu procurorii anticoruptie din Romania, inainte de a pleca in concediu! Ce s-a intamplat insa birourile DNA? Procurorii anticoruptie l-au anuntat pe Adrian Severin ca e urmarit penal si i-au adus la cunostinta acuzatiile: luare de mita si trafic de influenta.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara anunță că, între 20 și 27 mai va avea loc o nouă acțiune de dezinsecție împotriva țânțarilor. Vor fi atât acțiuni terestre, noaptea, cât și aeriene, dimineața și seara.
România
Administrația Domeniului Public SA Oradea vinde, prin licitație publică, oi și capre de Camerun, precum și oi domestice, potrivit Bihon.ro.
România
Guvernul va aproba o ordonanţă de urgenţă care vizează realizarea tuturor proiectelor cuprinse în Programul de dezvoltare locală Anghel Saligny, a anunţat prim-ministrul Marcel Ciolacu, potrivit AGERPRES.
România
Directoratul Național de Securitate Cibernetică, Poliția Română și Asociația Română a Băncilor avertizează asupra riscului de fraudă prin apeluri telefonice false. Infractorii acționează rapid, sunându-i pe oameni și prezentându-se ca angajați ai unor bănci, încercând să obțină date personale.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Serviciul Public de Administrare a Centrului Regional de Competențe și Dezvoltare a Furnizorilor în sectorul Automotive (CERC Timișoara) este un serviciu local care are misiunea de încurajare a investițiilor durabile în sectorul automotive, parte a serviciului s-a alăturat pe parcursul anului 2023 și infrastructura regională de afaceri INCUBOXX are ca scop principal consolidarea sectorului IT&C la nivel regional capabil să facă față competiției concurențiale atăt naționale, cât și internaționale.
Capitală Culturală
Filarmonica Banatul din Timișoara se alătură, pentru prima dată, instituțiilor culturale care sărbătoresc Noaptea Albă a Muzeelor. Astfel, sâmbătă, 18 mai, îi așteaptă pe vizitatori cu un program variat ce include tururi și momente muzicale.
Ştiri din Timiș
Reprezentanții Primăriei Timișoara anunță că șantierul Căii Stan Vidrighin intră în ultima etapă. Ar mai fi de plantat aproape 1.000 de arbori și de realizat lucrările la iluminatul public, trotuare, piste și ultimul strat de asfalt. Termenul de finalizare este 30 septembrie.