Președintele Curții Constituționale, Augustin Zegrean, a declarat, joi, că a fost foarte surprins de faptul că judecătorul CC Toni Greblă a fost pus sub urmărire penală pentru trafic de influență și constituirea unui grup infracțional organizat. Zegrean a precizat că Greblă poate fi cercetat „fără nicio aprobare de la nimeni" și nu poate fi suspendat din CC în momentul în care s-ar pune în discuție arestarea sau trimiterea în judecată.
Procurorul general al României, Tiberiu Niţu, a anunţat, joi, că, după primul tur al alegerilor prezidenţiale, a fost deschis un dosar în care s-a început urmărirea penală in rem, privind încălcarea dreptului la vot, ca urmare a problemelor la scrutinul din diaspora.
Senatul a aprobat, miercuri, începerea urmării penale în cazul Ecaterinei Andronescu, cu 72 de voturi "pentru", 62 "împotrivă"" şi o abţinere. Votul a fost secret cu bile, dar parlamentarii PDL şi PNL au votat la vedere.
DNA a cerut, vineri, aviz pentru arestarea preventivă a deputatului PSD Viorel Hrebenciuc, dar și a deputatului Ioan Adam, în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri și păduri. Potrivit Direcției Naționale Anticorupție, Hrebenciuc ar fi fost cointeresat să intervină la autoritățile locale din Bacău în cazul retrocedării ilegale a 43.000 de hectare de pădure, din care ar fi trebuit să primească 12.000 de hectare.
Preşedintele Traian Băsescu a anunţat, vineri după-masă, că a cerut Ministerului Justiției începerea urmăririi penale faţă de foştii miniştri Adriana Ţicău, Alexandru Athanasiu, Mihai Tănăsescu, Gabriel Sandu şi Daniel Funeriu în dosarul Microsoft.
Sănătate
Medicii Spitalului CFR Timișoara explică faptul că ecografia aparatului urinar rămâne una dintre cele mai simple și utile metode de investigare, fiind accesibilă, lipsită de radiații și fără a necesita o pregătire specială. În doar câteva minute, imaginile obținute pot evidenția modificări importante la nivelul rinichilor, vezicii urinare sau prostatei.
Ştiri din Timiș
Este weekendul în care Moș Nicolae vine cu daruri pentru toți copiii care au fost cuminți, iar înainte de a ajunge la ghetuțele pregătite de cei mici, el îi așteaptă în Iulius Town Timișoara. Pe lângă întâlnirea cu Moșul, cei mici sunt invitați la un atelier de creație, la teatrul de păpuși și pot face cunoștință cu îndrăgitele personaje din „Frozen”. Mai mult, în Iulius Town va avea loc și o paradă festivă cu Moș Crăciun și spiridușii veseli.
Ştiri din Timiș
Primăria Municipiului Timișoara și Sport Club Municipal Timișoara invită toți timișorenii să participe la programele gratuite de înot „Mișcarea pentru sănătate” și „Veteranii Masters”, desfășurate la bazinul Complexului Sportiv Bega, situat pe Intrarea Zânelor nr. 2.
Eveniment
O tentativă de furt dintr-un supermarket din Timișoara s-a transformat într-un caz de tâlhărie, după ce trei tineri au lovit angajații care au încercat să îi oprească. În doar câteva ore, polițiștii au identificat toate persoanele implicate.
1
Ştiri din Timiș
Timișorenii sunt invitați să participe sâmbătă, 6 decembrie, la Parada Cățeilor de Moș Nicolae, un eveniment organizat de Asociația Salvatorilor Voluntari RESCUE-TM. Parada va începe la ora 10, cu punct de întâlnire în Piața Unirii, și se va desfășura, până la ora 14, pe traseul: Piața Unirii – Piața Libertății – Piața Operei.
Ştiri din Timiș
Universitatea Politehnica Timișoara a cumpărat Casa Mühle cu 2,38 milioane de euro și vrea să o transforme într-un hub educațional și cultural deschis întregii comunități. Imobilul istoric va găzdui un muzeu, spații pentru activități studențești și o grădină reconstruită în spiritul original al familiei Mühle.
2
Lugoj
Primăria Lugoj a lansat o licitație de până la 8,9 milioane de euro, cu TVA, pentru întreținerea drumurilor din municipiu în următorii patru ani. Contractul vizează 220 de străzi, iar firmele interesate pot depune oferte până pe 22 decembrie. Sunt prevăzute reparații, marcaje, rigole și guri de scurgere.