Actorul Ion Lucian, internat in 11 martie la Spitalul de Urgenta Floreasca din Capitala, se afla in continuare la Sectia de Terapie Intensiva. Maestrul este intubat si ventilat mecanic, spun colegii marelui actor.
In timp ce zeci de localitati sunt izolate de lume dupa doua saptamani de viscol si ninsori, mor oameni rapusi de gerul cumplit si sute de drumuri sunt blocate de nameti, unora le arde de glume macabre: o ambulanta a plecat prin zapezi, dupa un apel primit la 112, la o femeie care, s-a spus, nascuse gemeni, acasa. Apelul era fals!
Opt copii din comuna Pişchia, cu vârste cuprinse între 12 şi 14 ani, au fost aduşi marţi cu ambulanța la Timişoara. De la Spitalul de Copii Louis Ţurcanu, aceştia au ajuns la Spitalul de boli infecţioase Victor Babeş, cu suspiciunea de toxiinfecţie alimentară.
Timşoara a găzduit, vineri, a treia ediţie a evenimentului Vodafone Business Club, iar invitaţii prezentării au fost dr. Raed Arafat, subsecretar de stat în Ministerul Sănătăţii şi Ivan Patzaichin, multiplu campion mondial la canoe.
In trimestrul III al anului 2011, doua treimi din apelurile sosite la 112 au fost false: peste 1.400 de persoane au fost sanctionate pentru ca au abuzat de numarul unic de urgenta. Vezi din ce judete unde provin campionii apelurilor false la 112!
Ştiri din Timiș
Curtea de Apel Timișoara s-a clasat în 2025 în primele trei instanțe din țară în ceea ce privește indicatorii de eficiență, în pofida unui an marcat de provocări majore pentru sistemul judiciar.
Sănătate
Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Timișoara anunță modificări temporare în programul de donare, în perioada 9–13 martie, ca urmare a implementării unei noi platforme informatice, parte a procesului de digitalizare a instituției.
Mapamond
Președintele Iranului, Masoud Pezeshkian, a anunțat că Iran nu va mai lansa atacuri sau rachete împotriva țărilor vecine, decât dacă acestea atacă primele. Liderul iranian și-a cerut scuze statelor din regiune afectate anterior și a făcut apel la cooperare pentru pace. În același timp, a respins cererea de capitulare necondiționată formulată de președintele american Donald Trump.
2
Ştiri din Timiș
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Timiș anunță că, începând cu data de 9 martie, persoanele cu dizabilități și aparținătorii acestora vor putea depune toate cererile specifice la sediul instituției situat pe strada Franz Liszt nr. 3. Clădirea a fost recent reamenajată și extinsă, pentru a le oferi condiții mai bune și un acces facil tuturor cetățenilor.
Lugoj
Primăvara vine cu ordine în gospodării și pe străzi. Primăria Municipiului Lugoj reamintește demararea campaniei de colectare a deșeurilor vegetale, cu un calendar clar stabilit pentru fiecare zonă a orașului.
Utile
Sâmbătă, 7 martie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la mai multe petreceri tematice, expoziții și proiecții.
România
Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) informează cumpărătorii că operatorul Vel Pitar România a inițiat o acțiune de rechemare/retragere pentru două sortimente de pâine.