Finalul anului 2020 aduce noutăți despre cele mai tari festivaluri din țară! UNTOLD 2021, ediția cu numărul șase, este pregătit să aducă încredere și optimism cu cele 10 scene, iar trupele twenty one pilots, Gorillaz și Deftones au fost deja confirmate pentru ediția din 2021 a festivalului Electric Castle.
După doi ani de discuții, reprezentanții Primăriei Timișoara și cei ai Untold au semnat, miercuri, un protocol de colaborare. Conform acestui document, reprezentanții celebrului festival se obligă să ofere know-how pentru construirea unui uriaș parc de distracții, unde se va ține un festival în anul în care Timișoara va deține titlul de Capitală Culturală Europeană. Fondurile pentru construirea și întreținerea parcului vor fi asigurate de municipalitatea timișoreană.
Primăria Timișoara și Untold SRL semnează un protocol de colaborare „în vederea realizării obiectivului de promovare a Municipiului Timișoara”. Echipa Untold ar vrea, de fapt, să organizeze „un eveniment cultural-artistic de renume național și internațional în Timișoara, începând din 2022”. Consilierii locali au fost puși să voteze proiectul introdus pe ordinea suplimentară a plenului de luni, cu câteva zile înainte de alegerile locale. UPDATE! Locul potrivit: la Cioca.
Ştiri din Timiș
Președintele PNL Ilie Bolojan a venit la Timișoara cu un mesaj clar pentru liberali: partidul trebuie să se rupă de PSD și să construiască, inclusiv alături de USR, un pol de centru-dreapta. Bolojan a anunțat și că PNL va intra în opoziție față de Guvern.
Eveniment
Un copil în vârstă de 3 ani a fost rănit, duminică, după ce un monument funerar s-ar fi desprins în cimitirul de pe Calea Șagului din Timișoara.
Ştiri din Timiș
După încheierea mandatului lui Dominic Fritz, Timișoara este condusă interimar de Ruben Lațcău. Fritz spune că trebuie organizate alegeri parțiale și acuză Guvernul că „găsește scuze” pentru a le amâna, în timp ce o eventuală alianță USR-PNL rămâne incertă.
2
Ştiri din Timiș
La congresul USR de la Timișoara a fost aleasă noua conducere a partidului, cu 24 de membri în Biroul Național. Dominic Fritz avea garantat oricum rolul de președinte până 2029, iar acum USR își anunță strategia de opoziție și pentru alegerile din 2028.
10
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 71 de ani a fost rănit într-un accident rutier produs duminică dimineață, 1 noiembrie, pe Calea Aradului din Timișoara.
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 50 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce a fost depistat conducând sub influența alcoolului, în localitatea Variaș.
România
Ministrul Muncii, Florin Manole, a anunțat că pensiile urmează să fie majorate în 2027, conform formulei prevăzute de lege.
3
Horoscop
Noiembrie este o lună de tranziție de la energia profundă și transformatoare a Scorpionului către optimismul, libertatea și spiritul aventurier al Săgetătorului.