tion.ro Web analytics

Finalul anului 2020 aduce noutăți despre cele mai tari festivaluri din țară! UNTOLD 2021, ediția cu numărul șase, este pregătit să aducă încredere și optimism cu cele 10 scene, iar trupele twenty one pilots, Gorillaz și Deftones au fost deja confirmate pentru ediția din 2021 a festivalului Electric Castle.
După doi ani de discuții, reprezentanții Primăriei Timișoara și cei ai Untold au semnat, miercuri, un protocol de colaborare. Conform acestui document, reprezentanții celebrului festival se obligă să ofere know-how pentru construirea unui uriaș parc de distracții, unde se va ține un festival în anul în care Timișoara va deține titlul de Capitală Culturală Europeană. Fondurile pentru construirea și întreținerea parcului vor fi asigurate de municipalitatea timișoreană.
Primăria Timișoara și Untold SRL semnează un protocol de colaborare „în vederea realizării obiectivului de promovare a Municipiului Timișoara”. Echipa Untold ar vrea, de fapt, să organizeze „un eveniment cultural-artistic de renume național și internațional în Timișoara, începând din 2022”. Consilierii locali au fost puși să voteze proiectul introdus pe ordinea suplimentară a plenului de luni, cu câteva zile înainte de alegerile locale. UPDATE! Locul potrivit: la Cioca.

Capitală Culturală

FOTO. „10 luni draconice de muncă”. Conacul Mocioni, între punct de rezidență pentru artiști și penalități pentru constructor
Autoritățile județene din Timiș au organizat vineri seară „Balul Mocioni”, eveniment festiv dedicat monumentului istoric din Foeni, Timiș, care este revitalizat în această perioadă. Cu sprijinul unei asociații din Timiș și parteneri din Islanda, conacul Mocioni a fost deja pus în valoare, prin activitățile educaționale și conexe care au avut loc și încă se desfășoară în Timișoara dar și în Foeni. Constructorii sunt, însă, în întârziere, iar cei de la Consiliul Județean Timiș i-au notificat că vor exista penalități după 30 aprilie.

Ştiri din Timiș

Credincioșii, așteptați sâmbătă la Pelerinajul Floriilor spre Catedrala Mitropolitană din Timișoara
La Timișoara a devenit o tradiție ca sâmbătă, cu o zi înainte de Sărbătoarea Floriilor, să aibă loc o procesiune pe străzile orașului. Aceasta începe de la ora 17, existând două puncte de plecare spre Catedrala Mitropolitană.

Eveniment

Fetiță de 4 ani rănită grav după ce a sărit în faţa unei maşini, la Orăştie. A murit la Spitalul de copii din Timişoara
Accident cu final nefericit, la Orăștie. O fetiţă de patru ani a fost lăsată nesupravegheată și a sărit în faţa unei maşini, fiind grav rănită. Ea a fost dusă de urgenţă la spitalul din localitate, apoi transferată la Spitalul de Copii din Timişoara, unde a murit. Poliţiştii au deschis o anchetă în acest caz.

Utile

Lucrări ale SDM în Timișoara, astăzi, 27 aprilie
Sâmbătă, 27 aprilie, au loc lucrări realizate de SDM Timișoara în oraș.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 27 aprilie 2024, în Timișoara?
Sâmbătă, 27 aprilie, la Centrul de Proiecte are loc Harababura Fair. Mai puteți merge la un film, la o lansare de carte și expoziție de fotografii sau la Festivalul Internaţional de Teatru de Tineret de Expresie Germană.

România

Adulții dependenți de droguri ar putea fi internați de părinți în centre de dezintoxicare
Ministrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, Natalia Intotero, a declarat vineri, la Deva, că sunt necesare modificări în legislaţia referitoare la consumul de droguri, ea exemplificând prin faptul că părinţii tinerilor care au vârsta peste 18 ani au nevoie de sprijin pentru a-i putea ajuta şi interna pe aceştia în centre de tratament, scrie Agrepres.

România

Angajatorii europeni oferă peste 200 de locuri de muncă românilor
Agenţia Municipală pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bucureşti (AMOFM) a anunțat, vineri, că angajatorii europeni oferă, prin intermediul EURES România, 240 locuri de muncă, cu contract pe perioadă determinată sau nedeterminată.

Ştiri din Timiș

Colterm rămâne fără transportul și distribuția agentului termic. Primăria înființează un nou serviciu
Planul anunțat cu aproape un an în urmă pentru Colterm este mai aproape de a deveni realitate. Vorbim de ideea conducerii Primăriei Timișoara de a lua partea de transport și de distribuție din atribuțiile actualei societăți și de a o da unei alte entități. Aceasta entitate, se pare, va fi un serviciu public. Momentan, însă, actuala înțelegere, care expiră în iunie, va fi prelungită până în august. 4

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici