tion.ro Web analytics

Organizațiile județene UNPR din Regiunea de Vest, și nu numai, s-au reunit la Timișoara pentru a se organiza pentru alegerile care vor veni. Timișul trebuie să mai aducă în organizație peste 11.000 de membri în câteva luni... A spus-o Gabriel Oprea, președintele UNPR la nivel național, care s-a întors după doi ani de absență să conducă partidul.
Consilierii județeni din Timiș aleg miercuri un nou vicepreședinte, iar cel mai probabil acesta va fi Nicolae Oprea, de la UNPR. Reprezentanții PMP Timiș, cei care au avut vicepreședinte acum aproximativ o lună (căruia ei i-au cerut demisia) au venit miercuri la sediul CJ Timiș, înainte de ședința de plen, pentru a le cere celor în funcții de conducere să-și dea demisia și să se facă alegeri în consiliul județean de la zero.
Preşedintele UNPR Timiş Ion Răducanu este decis – nu va candida la Primăria Timişoarei. O spune răspicat şi aşa are de gând să facă. Mai mult, spune că nici fiul său, Sebastian Răducanu, preşedinte PSD Timişoara, nu va candida la acest post la viitoarele alegeri. Asta deşi Sebastian Răducanu a fost nominalizat ca fiind unul dintre potenţialii candidaţi de actualul preşedinte al PSD Timiş, Sorin Grindeanu.
Liderii UNPR încă nu au decis dacă la alegerile din 2016 partidul va candida alături de PSD sau va alege varianta listelor proprii. Deocamdată, pare mai viabilă varianta de a rămâne în alianța cu social-democrații, dar Ion Răducanu, liderul UNPR Timiș, recunoaște că există „un curent foarte puternic” în UNPR care nu-și dorește acest lucru.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 6 decembrie 2025, în Timișoara?
Sâmbătă puteți merge la petreceri, proiecții și la evenimente dedicate spiritului sărbătorilor.

Ştiri din Timiș

Învață DiscoFox înainte de Revelion și sprijină animalele aflate în dificultate la FABER
Dacă vrei să înveți câțiva pași de dans chiar înainte de Revelion și, în același timp, să sprijini animalele aflate în dificultate, la FABER te așteaptă un curs special de DiscoFox.

Sănătate

FOTO. Modernizări importante la Secția de Chirurgie Generală a Spitalului Municipal Timișoara
Reprezentanții Spitalului Clinic Municipal de Urgență Timișoara transmit că a fost finalizată o nouă etapă de modernizare în clădirea Clinicile Noi, investiții menite să îmbunătățească condițiile pentru pacienții internați pe Secția de Chirurgie Generală. Această etapă face parte dintr-un proiect amplu de renovare, aflat încă în desfășurare.

Sănătate

Sfaturi online care pot face rău. Ce trebuie să știe părinții despre alergii și astm
Când copilul tău are alergii sau astm, primele întrebări te duc adesea pe grupuri de părinți sau rețele sociale, unde sfaturile vin rapid, dar nu întotdeauna corect. Specialiștii Asociației Române de Educație în Alergii (AREA) spun cum poți să-ți protejezi copilul de recomandările nesigure și să alegi informațiile medicale bazate pe dovezi.

Cinema

Filmul săptămânii: „Eternity”, care ridică întrebarea: prima dragoste sau viața alături de cel iubit până la bătrânețe?
Recomandarea de film din această săptămână este „Eternity”, o comedie-romantică în care Elizabeth Olsen, Miles Teller și Callum Turner explorează dilema imposibilă a unei femei prinsă între două iubiri.

Ştiri din Timiș

Atelier caritabil pentru sprijinirea Ioanei Piroska în lupta cu cancerul, la Timișoara
Un atelier creativ de confecționat îngerași din lână împâslită va avea loc la Timișoara. Evenimentul este organizat pentru a sprijini cazul medical al Ioanei Piroska, o tânără mamă diagnosticată cu glioblastom, cea mai agresivă formă de cancer cerebral.

Eveniment

Accident cu două persoane rănite în localitatea Bethausen
Vineri a avut loc un accident rutier în comuna Bethausen, între o mașină de livrat și o mașină.

Sănătate

Ecografia aparatului urinar, metoda rapidă și neinvazivă de depistare a afecțiunilor renale
Medicii Spitalului CFR Timișoara explică faptul că ecografia aparatului urinar rămâne una dintre cele mai simple și utile metode de investigare, fiind accesibilă, lipsită de radiații și fără a necesita o pregătire specială. În doar câteva minute, imaginile obținute pot evidenția modificări importante la nivelul rinichilor, vezicii urinare sau prostatei.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici