Absolvenţii de liceu care nu au luat bacalaureatul ar putea urma o facultate, dacă va fi aprobat un proiect de lege propus de mai multe universităţi private şi care are deja sprijinul unor parlamentari cunoscuţi, cum ar fi fostul ministru al Educaţiei Ecaterina Andronescu. Colegul ei liberal, deputatul de Timiş Horia Cristian consideră însă că această lege ar fi total inoportună.
Fuziunea dintre cele patru mari universităţi din Timisoara este departe de a fi realizabilă. Cel puţin asta cred rectorii universităţilor din oraş. Puţin mai încrezător este rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş” (UMF), Iosif Drăgulescu, care spune că fuziunea se poate realiza în câteva luni. 
La Univesitatea Tibiscus din Timişoara înscrierea a început de aproximativ două săptămâni, iar numărul candidaţilor este de cinci ori mai mic decât anul trecut. Rectorul se gândeşte cum să reducă din cheluieli. Una dintre opţiuni este plata cu ora a profesorilor, ceea ce înseamnă un salariu mai mic. O decizie va fi luată abia în toamnă.

Capitală Culturală

Silviu Oravitzan, sărbătorit printr-un album dedicat operei sale. Lansare specială la Bastionul Maria Theresia din Timișoara
Muzeul Național al Banatului pregătește un eveniment special dedicat artistului Silviu Oravitzan. Joi, 5 noiembrie, va fi lansat catalogul bilingv „Spațiile Oravitzan / Oravitzan Spaces”, în prezența maestrului, care va avea ocazia să se întâlnească cu publicul și să ofere autografe. Evenimentul va avea loc în expoziția permanentă dedicată artistului, la Bastionul Maria Theresia din Timișoara.

Mapamond

Cum trăiau oamenii în urmă cu 4.000 de ani. Arheologii au descoperit urme ale producerii pâinii și berii
Arheologii au descoperit în Bagdad, pe situl antic Tell Muhammad, noi dovezi despre alimentația și obiceiurile oamenilor care trăiau în Mesopotamia în urmă cu aproximativ 4.000 de ani. Printre vestigiile scoase la lumină se află o zonă care ar fi fost folosită pentru producerea pâinii și a berii, dar și o tăbliță de lut care menționează un om care primea orz pentru prepararea unei băuturi foarte apreciate în acea perioadă.

Mapamond

Alertă cu bombă la bordul unui avion. A aterizat de urgență la Budapesta
Un avion Wizz Air care efectua o cursă Londra–Sofia a fost deviat către Budapesta, după o alertă cu bombă primită în timpul zborului. Aeronava a fost escortată de un avion militar Gripen, iar autoritățile ungare au început verificările după aterizare. 1

Capitală Culturală

Timișoara devine capitala culturii sârbe în luna noiembrie. Concerte, teatru, filme și expoziții
Timp de aproape o lună, Timișoara va găzdui o serie de evenimente dedicate culturii sârbe. Cea de-a 21-a ediție a manifestării „Zilele Culturii Sârbe la Timișoara” se desfășoară în perioada 4-25 noiembrie 2026 și propune publicului concerte, spectacole de teatru, expoziții, lansări de carte, proiecții de filme și evenimente folclorice.

Ştiri din Timiș

Horticultura S.A aduce precizări după incidentul în care un copil a fost rănit la Cimitirul Calea Șagului
Horticultura S.A. susține că incidentul din 1 noiembrie, de la Cimitirul Calea Șagului din Timișoara, unde un copil a ajuns la spital după ce a căzut pe el un monument funerar, a fost provocat de desprinderea unui element al unei construcții private. Societatea precizează că nu a executat construcția și nu a realizat lucrări de consolidare sau modificare structurală asupra acesteia.

Ştiri din Timiș

Cu PUG-ul din 2023 anulat, Primăria Timișoara continuă demersurile pentru unul nou. Prima dată consultă piața
Primăria Timișoara pregătește elaborarea unui nou Plan Urbanistic General, care să stabilească direcțiile de dezvoltare ale orașului până în 2040. Municipalitatea a lansat consultarea pieței pentru fundamentarea achiziției documentației, un proces estimat la 57.500 de ore de muncă specializată. 2

Ştiri din Timiș

Doi studenți din Timișoara, premiați cu câte 2.000 de euro pentru proiecte despre inteligență artificială și sere autonome
Doi studenți ai Universității Politehnica Timișoara au câștigat câte 2.000 de euro pentru lucrările lor de licență și disertație, în cadrul unui concurs național la care au fost înscrise 561 de proiecte din 42 de universități. Cristina Gușiță și Miroslav-Zvonco Maletici se numără printre cei zece câștigători ai primei ediții a competiției „10 lucrări de 10”, în care au fost premiate cercetări din domenii precum inteligența artificială, sustenabilitatea și sănătatea mintală.

Capitală Culturală

Costume populare vechi de peste 100 de ani, expuse la Muzeul Satului Bănățean din Timișoara
Cămăși și catrințe de la sfârșitul secolului al XIX-lea, broderii tradiționale, salbe de monede și podoabe purtate de comunitățile din Banat vor putea fi admirate într-o nouă expoziție la Muzeul Satului Bănățean din Timișoara. Vernisajul este programat joi, 5 noiembrie, de la ora 13:00, iar expoziția aduce în prim-plan bogăția portului popular și diversitatea culturală a regiunii.