Universitatea de Vest din Timişoara pune faţă în faţă trei miniştri ai Cabinetului Ponta, plus câţiva secretari de stat şi parlamentari, cu mediul de afaceri timişorean şi cu studenţii interesaţi.
România a fost parte a consorţiului care a reuşit ceea ce avea să fie numită „Particula lui Dumnezeu”. Este vorba despre bosonul Higgs, denumirea ştiinţifică a particulei descoperită în urma folosirii acceleratorului aflat la graniţa dintre Franţa şi Elveţia. Această descoperire va fi subiect de discuţii ştiinţifice şi de prezentare publică a concluziilor cercetărilor, la Universitatea de Vest Timişoara.
Universitatea de Vest din Timişoara prin Departamentul de Ştiinţe ale Educaţiei al Facultăţii de Sociologie şi Psihologie şi prin Centrul de Asistenţă şi Intergrare Psihopedagogică (CAIP) a organizat joi prelegerea cu tema Tehnologii incluzive în învăţământul superior adresată studenţilor şi cadrelor didactice universitare.
Într-o sală arhiplină cu studenţi, dar şi cu tot felul de autorităţi dornice să participe, Universitatea de Vest Timişoara a inaugurat luni noul an universitar. Cu emoţii ale bobocilor şi discursuri mobilizatoare din partea profesorilor, noul an a început cu bine.
Timişoara a intrat vineri în rând cu toată Europa, cel puţin în ceea ce priveşte acţiunea organizată sub numele de Noaptea Cercetătorilor. Interesul a fost destul de mare, sute de tineri au venit să vadă tot felul de experimente interesante prezentate de oamenii de ştiinţă locali.
Ştiri din Timiș
Lucrările pentru amenajarea celor două sensuri giratorii de pe drumul județean DJ 592, în Albina, respectiv Sacoșu Turcesc, și care leagă Timișoara de Buziaș, nu au fost finalizate în termenul inițial de șase luni. Proiectul a trecut prin modificări în etapa de proiectare, iar reprezentanții CJ Timiș estimează că circulația ar putea fi reluată în condiții normale în jurul datei de 1 decembrie.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara propune menținerea, în 2027, a impozitelor pentru locuințe și mașini la nivelul actual, fără indexarea cu rata inflației. Municipalitatea vrea și eliminarea ultimei cote adiționale pentru clădirile nerezidențiale.
Mapamond
Comisia Europeană urmărește îndeaproape noile reguli adoptate de guvernul italian, care limitează la 30% ponderea elevilor de origine străină cu dificultăți serioase în învățarea limbii italiene într-o clasă. Vicepreședinta executivă a Comisiei Europene, Roxana Mînzatu, a atras atenția că legislația Uniunii Europene interzice discriminarea pe criterii de naționalitate, relatează Agerpres.
Mapamond
Democrații au obținut o victorie majoră la alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, preluând controlul atât asupra Camerei Reprezentanților, cât și asupra Senatului. Rezultatul este o lovitură dură pentru Donald Trump, care va avea de înfruntat un Congres dominat de opoziție în ultimii doi ani ai mandatului său.
1
Ştiri din Timiș
Mobilizare pentru Mihăiță, un băiețel de un an și două luni care are nevoie de terapii de recuperare pentru a putea duce o viață cât mai aproape de normalitate. Născut prematur sever, cu doar 600 de grame și șanse minime de supraviețuire, micuțul face în prezent patru ședințe de fizioterapie pe zi. Costurile tratamentelor ajung la aproximativ 17.000 de lei lunar. Pentru a-l sprijini, pe Stadionul C.S.O. din Făget a fost organizat recent un turneu caritabil de fotbal.
Lugoj
Spațiile dintre blocurile din Lugoj ar putea fi reorganizate, iar grădinile amenajate de locatari pe domeniul public nu vor mai fi acceptate de administrația locală. Primarul Călin Dobra a anunțat că dorește ca aceste suprafețe să fie transformate în spații verzi accesibile tuturor locuitorilor, dar și în parcări, acolo unde configurația terenului permite.
1
Eveniment
Accident rutier în Complexul Studențesc din Timișoara. Patru autoturisme au fost implicate în coliziune, în condițiile în care semaforul funcționa pe galben intermitent. UPDATE. O femeie a fost rănită
1
Femei în funcții-cheie
Silvia Radoicovici este implicată de mai mulți ani în politică și administrație, după o perioadă în care a lucrat în antreprenoriat și apoi în educație. În 2024, numele ei s-a regăsit pe lista Alianței Timișoara Unită, din partea Partidului Mișcarea Populară (PMP) pentru Consiliul Local Timișoara.
1