ASU Politehnica Timişoara întâlneşte într-un amical formaţia U Cluj, o echipă reapărută în prim planul activităţii sportive într-un mod asemănător cu cel al gazdelor bănăţene. Cele două echipe funcţionează pe principiul „socios”, diferenţa este că ardelenii beneficiază de ajutor de la autorităţile locale, nu în proporţie majoritară, conducătorii grupării considerând că această finanţare trebuie să dispară.
Ultima partidă din sezonul oficial, restanţa cu Universitatea Cluj, va putea confirma prima poziţie din clasament pentru cei de la Timişoara Saracens RCM. Este vorba de o restanţă din ultima etapă, programată sâmbătă, de la ora 13, pe stadionul din Ronaţ. Vor urma semifinalele, dar şi cupele europene.
Ultimul meci al turului sezonului regulat îi duce pe timişorenii de la Saracens RCM la Cluj. Aici vor întâlni Universitatea, într-un meci care, teoretic, ar trebui să fie accesibil echipei bănăţene. Totuşi, antrenorul Sosene Anesi spune că meciul trebuie abordat în mod serios, adversarul fiind unul cu un moral bun și cu un joc de calitate.
Sănătate
Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Timișoara anunță modificări temporare în programul de donare, în perioada 9–13 martie, ca urmare a implementării unei noi platforme informatice, parte a procesului de digitalizare a instituției.
Mapamond
Președintele Iranului, Masoud Pezeshkian, a anunțat că Iran nu va mai lansa atacuri sau rachete împotriva țărilor vecine, decât dacă acestea atacă primele. Liderul iranian și-a cerut scuze statelor din regiune afectate anterior și a făcut apel la cooperare pentru pace. În același timp, a respins cererea de capitulare necondiționată formulată de președintele american Donald Trump.
Ştiri din Timiș
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Timiș anunță că, începând cu data de 9 martie, persoanele cu dizabilități și aparținătorii acestora vor putea depune toate cererile specifice la sediul instituției situat pe strada Franz Liszt nr. 3. Clădirea a fost recent reamenajată și extinsă, pentru a le oferi condiții mai bune și un acces facil tuturor cetățenilor.
Lugoj
Primăvara vine cu ordine în gospodării și pe străzi. Primăria Municipiului Lugoj reamintește demararea campaniei de colectare a deșeurilor vegetale, cu un calendar clar stabilit pentru fiecare zonă a orașului.
Utile
Sâmbătă, 7 martie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la mai multe petreceri tematice, expoziții și proiecții.
România
Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) informează cumpărătorii că operatorul Vel Pitar România a inițiat o acțiune de rechemare/retragere pentru două sortimente de pâine.
Cinema
Recomandarea de film din această săptămână este „Mireasa!”, care aduce în prim-plan o reinterpretare îndrăzneață a celebrei povești din pelicula „Bride of Frankenstein”, bazat pe cartea lui Mary Shelley. În rolurile principale se află Jessie Buckley și Christian Bale.