Reducerea numărului de locuri în clasele specializate de matematică-informatică şi informatică intensiv din licee de prestigiu din Timişoara, cum ar fi Grigore Moisil, C.D. Loga sau Colegiul Bănăţean a stârnit nu numai nemulţumirea părinţilor, ci şi a rectorului Universităţii Politehnica Timişoara.
Panică în Complexul Studenţesc din Timişoara. Zeci de studenţi cazaţi în căminul 20 al Universităţii Politehnica din Timişoara au ieşit în toiul nopţii în stradă după ce imobilul s-a umplut de fum.
Carmen Bejan, tânăra acuzată că, împreună cu prietenul ei, a ucis şi tranşat un bărbat de etnie romă într-o cameră a unui cămin al Facultăţii de Medicină din Timişoara a avut, vineri, din nou ocazia să facă declaraţii complete în faţa judecătorului, dar a preferat să nu spună nimic. Avocaţii ei susţin că tânăra nu dă declaraţii deoarece „nu a avut ocazia”.
Universitatea de Vest din Timişoara continuă investiţiile în campusul universitar Oituz, inaugurat în luna decembrie a anului trecut. Conducerea universităţii speră ca până în 2013 studenţii să aibă acces la un bazin de înot, o sală sportivă şi un nou complex de cămine. De asemenea, Facultatea de Economie şi Administrare a Afacerilor se va muta într-o clădire nouă, iar universitatea va include şi un Institut de Cercetări Avansate de Mediu.
Complexul Studenţesc din Timişoara rămâne în atenţia poliţiştilor comunitari, care au făcut verificări periodic pentru a vedea în ce condiţii se desfăşoară activitatea de taximetrie în zonă, aici fiind semnalate diverse probleme în ceea ce priveşte transportul de persoane în regim de taxi.
Azi în Timișoara
Duminică, alături de femeile prețioase din viața noastră, puteți participa la evenimente dedicate lor în oraș și nu numai.
Eveniment
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Timișoara au desfășurat, în noaptea de 6 spre 7 martie, o amplă razie pe raza de competență a subunității, atât în mediul urban, cât și în zonele rurale adiacente. Acțiunile au avut loc în intervalele orare 17–22, 23–05 și 04–08.
România
În 1964, un ilustru medic internist din București era condamnat la cinci ani de închisoare corecţională, trei ani de suspendare a drepturilor și confiscarea totală a averii: tablouri, monede din aur şi casa din Strada Nicolae Iorga din Capitală. După perioada petrecută în închisoare, medicul şi profesorul universitar Ioan Dumitrescu-Popovici a reuşit să fugă în Germania, unde şi-a schimbat numele în Johann Larsen. Patruzeci de ani le-a luat urmașilor să recupereze tablourile confiscate de Securitate, iar astăzi ele sunt scoase la licitație.
Ştiri din Timiș
Organizatorii Marșului pentru Viață anunță organizarea evenimentului la Timișoara în data de 28 martie, începând cu ora 11:30, punctul de întâlnire fiind în Parcul Carmen Sylva. Manifestarea se desfășoară sub tema „Legi pentru Viață și Familie” și își propune să aducă în atenția publică nevoia unor politici care să sprijine familia și natalitatea.
Ştiri din Timiș
Un caz cutremurător de pedofilie și pornografie infantilă șoca România în urmă cu câțiva ani. Este vorba despre cetățeanul german Timur Ömür, în vârstă de 43 de ani, cercetat pentru abuzuri sexuale asupra a 36 de minore din România, care a fost pus în libertate după ce procurorii au „uitat” să solicite prelungirea măsurii arestului preventiv. După 4 ani de când a fost eliberat din arest preventiv, pedofilul nu este încă condamnat, iar letargia justiției din România îi crește, cu fiecare zi ce trece, șansa să scape nepedepsit pentru ororile comise.
3
Ştiri din Timiș
Curtea de Apel Timișoara s-a clasat în 2025 în primele trei instanțe din țară în ceea ce privește indicatorii de eficiență, în pofida unui an marcat de provocări majore pentru sistemul judiciar.
Capitală Culturală
Gabriel Liiceanu, Ioana Pârvulescu și Radu Paraschivescu vor fi prezenți la Bookfest Timișoara 2026, alături de numeroase alte personalități ale literaturii române. Asociația Editorilor din România (AER), organizatoarea evenimentului, a făcut astăzi publice coordonatele ediției și lista editurilor participante.
Sănătate
Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Timișoara anunță modificări temporare în programul de donare, în perioada 9–13 martie, ca urmare a implementării unei noi platforme informatice, parte a procesului de digitalizare a instituției.