#UnderTheIvy continuă și în luna august cu un eveniment pe gustul amatorilor de muzică electronică din Timișoara. De data asta în atenția publicului se va afla duoul german Monkey Safari. De asemenea, vor întreține atmosfera Elless și Sonophone.
Seria petrecerilor de sub iederă continuă și în acest sfârșit de săptămână la Timișoara. Chiar dacă vremea va fi mai capricioasă, atmosfera va rămâne la fel de incendiară la UnderTheIvy. Se preconizează ore în șir de dans alături de britanicul Subb-an și de Elless.
La începutul lui iunie toată lumea a putut să se bucure de debutul un nou sezon UnderTheIvy. Prima petrecere a fost un succes, iar amatorii de dans și de ritmuri alese au avut parte de o seară specială în compania lui Kenny Glasgow. Petrecerea va continua și la sfârșitul săptămânii, de data aceasta alături de public aflându-se Wareika.
Pentru că vremea este din ce în ce mai călduroasă și toată lumea pare să aibă chef de distracție, timișorenii sunt invitați la prima ediție UnderTheIvy din această vară. Este vorba despre un concept început anul trecut și care dorește să continue, la fel de frumos, și în 2015.
Mapamond
Premierul social-democrat slovac Robert Fico a fost rănit prin împuşcare în zona abdomenului miercuri după o reuniune guvernamentală desfăşurată în afara capitalei Bratislava, în oraşul Handlova, potrivit AGERPRES. UPDATE. Premierul, în stare gravă
România
Conform datelor colectate de linia esc_ABUZ, procesate de experții Salvați Copiii, 98% dintre acestea reprezintă abuz sexual asupra copiilor. 92% dintre acestea sunt materiale de tip „Child Sexual Abuse Material” (CSAM), autogenerate de adolescenți. Datele colectate de organizație mai arată că, în primul trimestru al anului 2024, aceste imagini sau imagini cu conținut dăunător au crescut ca frecvență.
Ştiri sportive
Noul teren de baschet de pe malul râului Bega, adiacent Bulevardului Vasile Pârvan, va găzdui turneul de baschet 3x3 „Warm-up Celebrarea Orașului”.
1
Eveniment
Doi bărbați, de 38 și 48 de ani, au fost prinși de polițiști și, în primă fază reținuți 24 de ore, după ce la începutul acestei săptămâni au bătut un om în plină stradă, furându-i portofelul în care acesta avea banii și actele personale.
Ştiri din Timiș
Cursa Rățuștelor pe Bega, cel mai cunoscut și îndrăgit proiect caritabil, se întoarce la Timișoara chiar de Ziua Internațională a Copilului.
1
Ştiri din Timiș
Timișorenii sunt invitați să îi cunoască pe cei din spatele exemplelor de bună practică în economia socială. Zilele de 16 și 17 mai sunt dedicate discuțiilor cu și despre sustenabilitate, modelele de bună practică în producții durabile, alimentația sănătoasă din producție locală. În paralel, are loc „Târgul de economie socială”, de unde vizitatorii pot pleca acasă cu produse artizanale și cu noi parteneriate.
Mapamond
Cel puţin opt muncitori mexicani au murit în coliziunea autobuzului în care se aflau cu o camionetă pe o şosea din Florida, scrie AGERPRES.
Ştiri din Timiș
Timișorenii pasionați de tehnologie sunt invitați sâmbătă la Experimentarium, pentru a petrece Noaptea Muzeelor într-un cadru inedit. Universitatea Politehnica Timișoara, alături de Departamentul ID/IFR și Educație digitală, Centrul Multimedia și împreună cu proiectul cultural Spotlight Heritage Timișoara au pregătit instalații unice și vor prezenta o istorie a tehnologiei, de la primul calculator funcțional la realitatea virtuală.