Vladimir Putin a prezentat miercuri pașii care trebuie urmați, în opinia sa, pentru solutionarea conflictului din estul Ucrainei, sub forma unui plan de pace în șapte puncte.
Președintele rus, Vladimir Putin, și omologul său ucrainean, Petro Poroșenko, au ajuns la un acord privind un armistițiu în estul Ucrainei, care a fost devastat de luptele între separatiștii proruși și armata ucraineană. Anunțul a fost făcut de către președinția ucraineană, în urma unei conversaţii telefonice între cei doi lideri.
Președintele Traian Băsescu, a declarat, vineri, că țara noastră încă face prea puțin pentru românii din diaspora în special cei plecați în vestul Europei și Statele Unite ale Americii. Șeful statului a participat la întâlnirea anuală cu diplomații români.
Ucraina a sărbătorit, duminică, Ziua Independenței, iar, alături de președintele Petro Poroşenko, la evenimente a participat și cancelarul german Angela Merkel. La defilare au luat parte 1.500 de militari, dintre care 120 au participat la luptele de pe frontul de est.
Parlamentul ucrainean a aprobat un proiect de lege prin care se va introduce temporar un impozit pe venit de 1,5 procente pentru finanțarea forțelor armate. În acest moment, Ucraina cheltuie aproape 6 milioane de dolari pe zi pentru ofensiva împotriva separatiștilor din estul țării.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Beverly Hills (California, SUA) și Hanovra (Germania), 3 februarie 2026 – Regent anunță încheierea cu succes a achiziției Original Equipment Solutions (OESL) de la Continental, în urma aprobării de reglementare din partea tuturor autorităților relevante. Finalizarea tranzacției marchează un nou capitol în istoria OESL, aceasta devenind o organizație independentă sub proprietatea pe termen lung a Regent.
Ştiri din Timiș
Vineri, 6 februarie, după terminarea cursurilor, elevii și preșcolarii din Timiș vor fi în vacanță până pe 15 februarie. Următoarea vacanță va fi în aprilie, când va fi sărbătorit Paștele.
Cinema
Filmul săptămânii: „Vocea lui Hind Rajab”, inspirat dintr-un caz real, care reconstruiește ultimele ore din viața lui Hind Rajab, o fetiță palestiniană de șase ani ucisă de armata israeliană în Gaza, în timp ce încerca să fie salvată de voluntarii de la Crucea Roșie.
Ştiri din Timiș
Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Timiș a confirmat, în data de 5 februarie, un caz de Pestă Porcină Africană (PPA) la mistreți, pe raza Asociației de Vânătoare Știuca Zgribești – Fondul de Vânătoare 36 Oloșag.
Ştiri din Timiș
STPT a deschis o nouă stație în fața Parcului Botanic/Spitalul Municipal, pentru autobuzele și firobuzele care merg dinspre Mărăști spre Piața 700. Șase linii opresc aici permanent, după ce zona nu avea nicio oprire intermediară.
Utile
Aquatim extinde lucrările la rețelele de apă și canalizare în zona Piața Mocioni, iar traficul pe bd. 16 Decembrie 1989 va fi restricționat etapizat din 9 februarie, cu închideri temporare până în aprilie.
Capitală Culturală
Ministerul Culturii, András István Demeter, a aprobat încetarea, prin acordul părților, a contractului de management al baritonului Cristian Rudic la Opera Națională Română din Timișoara, la solicitarea acestuia.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara a atras cinci ofertanți la licitația de peste 8 milioane de euro pentru noul sistem de e-ticketing al transportului public, după luni de clarificări și o contestație admisă. Echipamentele trebuie livrate până în mai 2026, termen impus prin PNRR.