România nu a reuşit să câştige nici în cel de-al doilea meci din grupa Europenelor de baschet feminin. La Sala „Constantin Jude”, formaţia tricoloră a irosit o şansă imensă, fiind învinsă pe final de meci de Ucraina, cu 78 – 71, după ce a condus la mai multe puncte diferenţă, cu câteva minute înainte de final.
România nu a reuşit să producă surpriza şi să treacă de Muntenegru în primul meci susţinut în grupele Campionatului European de baschet feminin, fiind învinsă cu 79 – 61. Nici măcar nu s-a apropiat de surpriză, mai mult, în repriza a doua a reuşit să marcheze doar patru puncte, revenind pe final, atunci când ex-iugoslavele au trimis în teren garnitura a doua.
Emisarul special al secretarului general al NATO pentru Caucaz şi Asia Centrală, James Appathurai a declarat că ritmul reformării forțelor armate ale Ucrainei este insuficient.
Cancelarul german Angela Merkel, a susținut, miercuri, în cadrul unei reuniuni a Uniunii Creștin-Democrate la Demmin, în nordul Germaniei, ideea ca Moscova să "redevină partenerul" Europei. Ea a mai afirmat că statele membre UE vor să contureze "ordinea europeană împreună cu Rusia, nu împotriva ei".
Cancelarul german, Angela Merkel, și președintele francez, Francois Hollande, au avut o întâlnire la Moscova cu președintele rus, Vladimir Putin, pe tema conflictului din Ucraina.
Azi în Timișoara
Duminică, continuă Flight Festival la Muzeul Satului Bănățean. Mai puteți merge la o lansare de carte, la diverse ateliere, la film sau la teatru.
Eveniment
UPDATE. Adolescent din Timișoara, dat dispărut. Poliția cere sprijinul populației pentru găsirea lui
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul IPJ Timiș desfășoară verificări pentru depistarea unui minor în vârstă de 15 ani, care a dispărut din Timișoara. UPDATE 2. Băiatul a fost găsit
2
România
Ilie Bolojan și-a depus candidatura la șefia PNL cu moțiunea „Modernizare cu Rădăcini” și este singurul candidat înscris pentru Congresul Extraordinar de duminică, unde va fi aleasă noua conducere a partidului.
6
Mapamond
Două cutremure moderate au avut loc sâmbătă în sud-estul Cretei, la câteva minute distanță, fără victime sau pagube raportate. Seismele au fost resimțite în mai multe zone ale insulei.
România
Într-un mesaj publicat sâmbătă, primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a anunțat că renunță la candidatura pentru funcția de prim-vicepreședinte al PNL, invocând dosarul penal deschis de DNA și dorința de a nu afecta imaginea partidului.
Mapamond
Nicușor Dan a participat la Istanbul, alături de Recep Tayyip Erdoğan, la ceremonia de acordare a pavilionului corvetei „Contraamiral August Roman”, subliniind importanța acesteia pentru securitatea regională și cooperarea dintre România și Turcia în domeniul apărării.
4