Statul transferă pe umerii țăranilor responsabilitatea înregistrării producției de țuică și rachiu, pentru plata accizei. Astfel, se va renunța la sigiliul pus pe instalații, iar țăranii vor informa pe propria răspundere.
Vin sărbătorile, iar trei elevi din Timişoara au vrut să fie mari şi răi înainte de vreme. Aşa că au luat „de gât” o sticlă de ţuică şi au consumat-o chiar în incinta şcolii, în toaletă, cu uşa ferecată...
Plăceri deloc ieftine la Festivalul ţuicii, rachiului, pălincii şi horincii, desfăşurat duminică în localitatea timişeană Covaci. Licorile obţinute prin distilare au scos din buzunarele amatorilor de tărie, de la câteva zeci până la sute de lei pentru fiecare litru de tradiţie românească.
Dacă săptămânile trecute papanaşii, mâncărurile de post, atmosfera medievală şi romanţele au dat viaţă fiecărui weekend, în localitatea timişeană Covaci, acest sfârşit de săptămână va ridica la rang de festival ţuica, rachiul, pălinca şi horinca.
Primul festival închinat rachiului din vestul ţării îşi deschide porţile sâmbătă, în localitatea timişeană Sânpetru Mare. Concursuri cu premii, care mai de care mai haioase, muzică de petrecere, mâncare la ceaun şi bineînţeles...rachiu pe săturate! Cam aşa arată prima ediţie a „Festivalului rachiului” organizat şi finanţat de Uniunea Sârbilor din România şi Primăria comunei Sânpetru Mare.
Eveniment
Un tânăr de 20 de ani a fost rănit și transportat la spital după ce mașina lui a lovit parapetul median pe DN 6, în apropiere de Timișoara. Poliția a deschis dosar penal.
Ştiri din Timiș
Primăria Comunei Dumbrăvița a anunțat programul și restricțiile de funcționare la finalul anului, cu impact atât asupra activității casieriei, cât și asupra compartimentelor de taxe, impozite și urbanism.
Capitală Culturală
Comunitatea italiană din Timișoara invită publicul la tradiționalul Concert de Crăciun, ediția 2025, programat pentru sâmbătă, 13 decembrie, de la ora 20, în elegantul decor al Bisericii Millennium.
Ştiri din Timiș
Poliția Locală Moșnița Nouă avertizează cetățenii că noile reglementări privind articolele pirotehnice au intrat în vigoare încă din luna august și sunt considerabil mai stricte. Utilizarea, depozitarea și comercializarea necorespunzătoare a articolelor pirotehnice pot atrage amenzi consistente sau chiar pedepse cu închisoarea.
2
Ştiri din Timiș
Centrul orașului Sânnicolau Mare va fi complet reconfigurat în următorii ani, după semnarea contractului de finanțare pentru proiectul „Reabilitare zonă centrală în orașul Sânnicolau Mare – Zona A”. Documentul a fost parafat de Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Vest și Primăria Sânnicolau Mare, valoarea totală a investiției depășind 5,5 milioane de euro, dintre care 4,15 milioane reprezintă fonduri europene.
Eveniment
Un bărbat de 68 de ani din Hunedoara a fost reținut după ce și-ar fi agresat concubina de 43 de ani, lovind-o și împiedicând-o să părăsească locuința. El este cercetat acum pentru violență în familie și lipsire de libertate și a fost dus la Centrul de Reținere și Arest Preventiv Deva.
Ştiri din Timiș
Universitatea de Vest din Timișoara anunță câștigarea unui nou proiect strategic. Finanțat prin Programul Interreg IPA România–Serbia, proiectul vizează modernizarea infrastructurii publice și reducerea consumului energetic în zona metropolitană Timișoara, cu un impact direct asupra comunei Dumbrăvița.
1
Utile
Sâmbătă, 6 decembrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.