ADVERTORIAL. Ce-și doresc femeile și bărbații deopotrivă? Sănătate, frumusețe și succes. Iar aceste trei deziderate sunt strâns legate și se pot „citi” pe fețele celor care au reușit să le atingă. Un om sănătos este frumos și încrezător în forțele proprii și astfel poate ajunge să obțină succesul visat. E drept, frumusețea vine din interior, dar este bine să o ajutăm să străbată mai bine la exterior. Iar acest lucru se face la Clinica Universul Sănătății din Timișoara, condusă de dr. Alin Georgescu. Fără bisturiu, fără durere și fără recuperare.
Aicha are nevoie în continuare de ajutorul vostru. O știți. Este copila de 9 ani care se luptă să meargă și să vorbească, iar terapia pe care o face la Barcelona o ajută să atingă aceste ținte. A progresat mult, merge cu cadrul, și vrea să meargă fără acest ajutor, în curând. Puteți fi în continuare alături de ea. Puteți dona bani pentru terapie. Simplu. Pe Facebook.
Ştiri din Timiș
Primarul comunei Pișchia, Andrei Obreja, a anunțat finalizarea lucrărilor de renovare și dotare a celor patru cabinete de sprijin din cadrul Școlii Gimnaziale Pișchia. Proiectul a fost realizat cu sprijinul Asociației „Iulia Hașdeu”, coordonată de Ileana Mogoșanu, și vine mai ales în beneficiul copiilor cu Cerințe Educaționale Speciale (CES).
Eveniment
Un bărbat s-a prăbușit brusc, joi dimineață, în stația de tramvai de la Fabrica de Bere din Timișoara. Trecătorii au sunat de urgență la 112 după ce au observat că acesta nu mai răspundea. Ar fi făcut infarct. UPDATE. Bărbatul se află în proces de resuscitare
1
Lugoj
Primăria Municipiului Lugoj lansează un apel ferm către cetățeni pentru menținerea unui dialog civilizat în spațiul public online. Reprezentanții instituției subliniază că înțeleg existența unor nemulțumiri, critici sau frustrări și că acestea sunt binevenite, atâta timp cât sunt exprimate cu respect.
1
Eveniment
O anexă gospodărească folosită ca afumătoare a fost cuprinsă de flăcări în comuna Mașloc. Intervenția rapidă a pompierilor a prevenit extinderea incendiului, fără a produce victime.
Eveniment
Un incendiu a izbucnit vineri dimineață într-o locuință din Șemlacu Mare, unde flăcările au cuprins o încăpere de aproximativ 20 de metri pătrați, fără a provoca victime.
Ştiri din Timiș
Magda Budacă este avocat și practician în insolvență, domenii în care are o experiență de peste 15 ani. Ca avocat, o recomandă expertiza în drept fiscal și comercial, iar ca practician în insolvență, în primul rând, expertiza pe reorganizările judiciare. A început în 2008, cu o fabrică de încălțăminte, pe care a reușit să o redreseze și reintegreze în piață.
Agenda
Sărbătorile de iarnă bat la ușă, iar Almanahul Agenda 2026 este deja disponibil la tutungeriile Tabac Xpress, dar și la sediul redacției noastre. Publicația aduce împreună articole de lifestyle, cultură și dezvoltare personală, prezentate într-un format modern și ușor de parcurs.
Horoscop
Un moment al adevărurilor rostite, al revelațiilor mentale și al clarității care vine odată cu cuvântul.