Primăria Timișoara a scos la licitație șapte spații comerciale din zonele Cetate și Traian. Procedura, una cu strigare, s-a desfășurat joi, în sala de licitații a primăriei. Au fost depuse, în total, 32 de oferte, dar au fost găsiți câștigători pentru doar trei dintre cele șapte locații. Toate sunt din zona centrală.
Școala Gimnazială nr. 1 din zona Traian va fi modernizată prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), Componenta C5 - Valul Renovării. Banii, peste 2 milioane de euro veniți de la Ministerul Dezvoltării, vor fi investiți în transformarea celei mai vechi școli din oraș, Primăria Timișoara câștigând recent o finanțare în acest sens.
Mapamond
Unul din cei mai influenți europarlamentari a cerut ca directorul executiv al TikTok să se prezinte în fața Parlamentului European pentru a răspunde întrebărilor privind rolul platformei în alegerile prezidențiale din România.
Ştiri din Timiș
Liga Campionilor la tenis de masă vine la Grodzisk Mazowiecki! Da, ați auzit bine – o adevărată bătălie va avea loc pe 20 decembrie 2024 la sala noastră de pe strada Sportowa.
Utile
Marți, 3 decembrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Dialoguri Sănătoase
Exercițiile fizice pot îmbunătăți sănătatea generală și reduc riscul de boli cronice asociate cu inflamația. Inactivitatea fizică crește riscul de diabet de tip 2, boli cardiovasculare, boala pulmonară obstructivă cronică, cancer de colon, cancer de sân, demență și depresie, ne explică fizioterapeutul Radu Butu.
Azi în Timișoara
Marți, 3 decembrie, puteți participa diverse discuții, ateliere, să vă distrați pe patine sau să vizitați Târgul de Crăciun din centru.
România
În prima intervenție publică avută după anunțul CCR că turul 1 nu a fost fraudat și că intră în turul 2, Elena Lasconi a ținut să „mulțumească” celor care nu s-au „jucat ruleta rusească cu democrația din România”.
1
România
Curtea Constituțională a României a hotărât că rezultatul turului 1 al alegerilor prezidențiale nu a fost fraudat, astfel că în turul 2 intră Elena Lasconi și Călin Georgescu. Marcel Ciolacu, cel care a rămas pe 3, spune că o decizie într-un alt sens l-ar fi pus „într-o situație total neplăcută”.
1