Viceprimarul Timişoarei Traian Stoia a ajuns la concluzia că muncipalitatea are costuri exorbitante... cu măturatul şi spălatul, activităţi care au fost delegate, prin hotărâre de consiliu, către ADP. Edilul spune că Primăria Timişoara plăteşte circa 100.000 de lei pe lună pentru curăţenie, adică peste 22.000 de euro, şi anunţă că hotărârea de consiliu prin care a fost stabilit acest lucru va fi anulată.
Clanul Cârpaci ar trebui să plătească Primăriei Timişoara 100 de lei pe zi, din 2001 încoace, adică aproape 100.000 de euro în 12 ani, susţine viceprimarul Traian Stoia, pentru că ar fi executat lucrări la un imobil din zona centrală a oraşului fără să respecte autorizaţia de construire. Edilul afirmă că există o sentinţă definitivă şi irevocabilă în acest caz, dar funcţionarilor din primărie... le-a fost probabil teamă să o pună în aplicare. Stoia crede că n-ar strica un psiholog în instituţia de pe bulevardul C.D. Loga.
Viceprimarul Timişoarei Traian Stoia spune că demersurile iniţiate încă din timpul fostei administraţii pentru realizarea de parcări subterane sunt blocate la ora actuală pentru că primarul Nicolae Robu trebuie să se mai gândească la aceste lucruri. Totuşi, dacă vorbim despre lucrări de infrastructură, în ceea ce priveşte planul primarului de a muta în subteran liniile de cale ferată care traversează oraşul şi de a introduce transportul cu metroul, Stoia crede că proiectul este fezabil, chiar dacă nu poate vizualiza „cu ochii minţii” cum va arăta... Timişoara viitorului.
Dacă primarul Timişoarei, Nicolae Robu, dă asigurări că palmierii pe care i-a vrut în centrul oraşului vor rezista condiţiilor de la noi, viceprimarul Traian Stoia reaminteşte că au mai fost antecedente prin ţară, iar arborii exotici s-au uscat...
Femeia de afaceri Rodica Vlad îi răspunde viceprimarului Timişoarei Traian Stoia cu privire la acuzele lansate de edil la finele săptămânii trecute, când acesta a dezgropat cazul imobilului de pe Eugeniu de Savoya, vândut de primărie farmacistei cu 100.000 de euro şi revândut ulterior cu peste 1.000.000 de euro, pentru ca apoi să rămână o ruină în centrul oraşului. Vlad îl acuză pe Stoia de dezinformare şi minciună.
Utile
Vineri, 6 februarie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Eveniment
Un tânăr de 22 de ani a murit joi seara, între Jimbolia și Cărpiniș, după ce mopedul pe care se afla a fost lovit de un autoturism. Un alt bărbat a fost rănit, iar polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili împrejurările în care s-a produs accidentul.
Azi în Timișoara
Vineri puteți merge la mai multe spectacole și proiecții, dar și la petreceri.
România
Criză, recesiune, sărăcie? Doar pentru cei mulți. Pe plan global, investițiile imobiliare de lux sunt în creștere, proprietățile de milioane se vând bine, iar România se înscrie în această tendință. Fostul pavilion de vânătoare al lui Nicolae Ceaușescu, cunoscut astăzi sub numele de Hadar Chalet, una dintre cele mai discrete proprietăți de lux din România, a fost vândut după ce a atras interesul mai multor investitori.
1
Capitală Culturală
O figurina ecvestră, veche de peste 2.500 de ani, ajunge până la noi nu doar ca artefact, ci și ca simbol al forței, echilibrului și direcției. Piesa, datată în secolul al VI-lea înainte de Hristos, provine din Ciprul arhaic și impresionează prin precizia și armonia formelor.
Sănătate
Programul Național de Transplant de Țesut Osos a fost reluat, la începutul lunii februarie, în cadrul Spitalului Județean „Pius Brînzeu” Timișoara. Prima intervenție a avut loc în data de 4 februarie, fiind coordonată de prof. dr. Jenel Marian Pătrașcu și realizată în Clinica II Ortopedie-Traumatologie.
Ştiri din Timiș
Peste 8 kilometri din drumul județean DJ 684, pe tronsonul dintre Coșava, Tomești și Luncanii de Jos, vor fi modernizați, după ce Consiliul Județean Timiș a aprobat valoarea totală a investiției. Momentan, drumul este afectat de degradări ale carosabilului, marcajelor, semnalizării și infrastructurii pentru scurgerea apei.