Centrul Regional Reţea Poştală Timişoara anunţă că, începând de vineri, 1 octombrie 2010, se lansează serviciul „Încasare tarif de utilizare şi emitere rovinietă electronica”.
Un timişorean anchetat în mai multe dosare penale a urmărit, joi seara, maşina poliţistului care îl anchetează şi, de faţă cu toată familia acestuia, a început să îl ameninţe pe poliţist. Bărbatul riscă acum încă un dosar penal pentru ultraj.
Poliţia din Timişoara trebuie să negocieze cu clanurile de ţigani de fiecare dată când acestea organizează un botez sau o nuntă. Aşa s-a întâmplat şi joi după-amiază, când un botez la care au participat peste 100 de persoane de etnie romă a beneficiat de escorta poliţiei pentru a nu bloca traficul în zona centrală a Timişoarei.
Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara anunţă participanţii la trafic că în perioada aprilie–noiembrie 2010 are loc recensământul traficului auto care se realizează periodic o data la 5 ani după un calendar prestabilit pe toate drumurile naţionale, din judeţele Arad, Caraş-Severin, Hunedoara, Timiş şi parţial Mehedinţi.
Primăria Timişoara are în plan realizarea de noi parcări „verzi” în mai multe zone din oraş. Consilierii locali vor supune spre aprobare, în plenul de la sfârşitul acestei luni, mai multe proiecte de hotărâre care se referă la amenajarea de noi parcări ecologice. Despre unele dintre ele se vorbeşte din... 2008.
România
Premierul desemnat, Siegfried Mureșan, a spus că își propune să continue reformele inițiate de guvernul Bolojan, despre care a spus că a făcut foarte multe lucruri bune pentru România.
Turism
Vrei să pleci câteva zile în Europa, dar te-ai săturat de cozile și aglomerația din marile capitale turistice? Cinci orașe mai puțin frecventate de turiști oferă o combinație atractivă de cultură, gastronomie, arhitectură și plimbări într-un ritm mai relaxat. Nantes, Basel, Lübeck, Parma și Santander au fost incluse de cotidianul The Guardian într-o selecție de destinații europene ideale pentru un city-break diferit.
Azi în Timișoara
Duminică puteți merge la expoziții și spectacole.
Ştiri sportive
Politehnica Timișoara a obținut o victorie spectaculoasă, 4-3, în deplasare cu Popești Leordeni, după ce a fost condusă de două ori. Bănățenii le-au administrat ilfovenilor prima înfrângere a sezonului.
Ştiri din Timiș
De Ziua Mobilității, centrul Timișoarei a fost închis traficului și transformat într-un spațiu pentru evenimente sportive și culturale. „Străzi pentru comunitate” aduce cafenele improvizate, terenuri de sport și spectacole în „tringhiul” C.D. Loga – 20 Decembrie 1989 – Regele Ferdinand și pe Podul Mihai Viteazu.
16
Ştiri din Timiș
Direcția Fiscală a Municipiului Timișoara (DFMT) a scos la licitație serviciul de încasare a impozitelor și taxelor locale prin intermediul unor terți, pentru următorii patru ani. Contractul ar putea ajunge la aproximativ 9,4 milioane de lei cu TVA,.
6
România
Siegfried Mureșan a fost desemnat premier și spune că va începe imediat elaborarea unui program de guvernare proeuropean, cu prioritățile prezentate la începutul săptămânii viitoare.
20
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la evenimentul „Străzi pentru comunitate”, la un târg sau la spectacole.