Comisia de Circulație a Primăriei Timișoara a aprobat două măsuri care se vor aplica timp de câteva zile, săptămâna viitoare. Pe de o parte, de luni până vineri va fi restricționat traficul pe strada Constantin Brâncuși. Pe de altă parte, marți și miercuri, va fi complet închis un sector de drum al străzii Plautius Andronescu.
De la finalul lunii aprilie, traficul se va închide timp de cinci luni în zona intersecției dintre Calea Bogdăneștilor și bulevardul Cetății, pentru lucrările de reabilitare a liniei de tramvai și a carosabilului. În plus, traficul va fi restricționat și în zona Gării de Nord, în perioada 26-30 aprilie.
Circulația pe Calea Stan Vidrighin va fi restricționată în următoarele luni. Execuția lucrărilor necesare implementării a două proiecte municipale necesită comunicare între autoritățile locale și cetățeni. Viceprimarul Ruben Lațcău a inițiat un dialog cu mediul de afaceri din zonele afectate în numele transparenței administrative și al bunului mers al procedurilor ce se vor derula în viitorul apropiat.
Azi în Timișoara
Miercuri, 8 mai, puteți merge la operetă, la un film, la o piesă de teatru, la un concert sau la expoziții.
Ştiri din Timiș
Strada Cezar, blocată de ani de zile, de clanurile Cârpaci și Stancu, a fost revendicată. După ce primarul Dominic Fritz a semnat dispoziția de demolare, luni la fața locului buldozerele au început treaba. Administrația USR și Primarul Dominic Fritz nu sunt la prima realizare de acest gen. În cei aproape 4 ani de când e la conducerea Timișoarei, Dominic Fritz a recuperat mai multe terenuri și imobile din mâinile clanurilor.
Capitală Culturală
Sâmbătă, la Teatrul German de Stat din Timișoara se va juca în premieră spectacolul „Fiul”, bazat pe un text de Florian Zeller.
Capitală Culturală
Bucurați-vă de sunetul autentic al muzicii pe vinil la Harababura Vinyl Fair, un eveniment ce are loc în perioada 10-12 mai la Bastionul Maria Theresia. Aici, iubitorii de muzică se pot întâlni pentru a explora colecții impresionante și pentru diverse audiții.
Capitală Culturală
Timișorenii sunt invitați la o serie de evenimente și acțiuni culturale în perioada 9 mai - 28 iunie. Acestea sunt organizate de Școala de Circ din Timișoara în cadrul proiectului „INSPIR. Impuls în cartiere”.
Capitală Culturală
Asociația Pro Datina, alături de Primăria și Consiliul Local Ghiroda, organizează luna aceasta ediția a XVI-a din cadrul Festivalului Național Concurs „Din Comoara Satului”.
Ştiri din Timiș
RETIM informează utilizatorii din Zona 1 Timiș că, în zilele de 30 aprilie, 4 mai, 6 mai și 7 mai, s-a confruntat cu mai multe întreruperi sau nerespectări ale programului de lucru de către o parte a personalului responsabil cu colectarea și transportul deșeurilor, ceea ce a afectat colectările pe unele trasee.
Ştiri din Timiș
Comunitatea timișoreană este așteptată sâmbătă, 11 mai, la Centrul Cultural și Educațional din Kuncz. Cu ocazia Zilei Porților Deschise, reprezentanții Direcției de Asistență Socială a Municipiului Timișoara, alături de parteneri, au pregătit un program special pentru vizitatori. Cei care le calcă pragul vor putea participa la activități distractive, recreative, sport, dans și ateliere pentru întreaga familie.