Pesediştii din Timiş sunt hotărâţi să-l excludă pe cel care a votat împotriva schimbării viceprimarului Dan Diaconu (PNL) în Consiliul Local Timişoara, dacă acesta este din interiorul partidului.
Capitală Culturală
Clarinet Camerata of Romania va susține un concert miercuri, 15 mai, într-un loc inedit. Este vorba despre Tramvaiul Platformă din Piața Unirii.
România
Inflația a coborât în aprilie sub 6%, fiind alimentată de scumpiri la serviciile poștale (de 26%), detergenți (peste 35%) și medicamente(24%), arată datele transmise marți de INS, potrivit Hotnews.ro.
Eveniment
Un bărbat din Timișoara este de negăsit de aproape zece zile.
Horoscop
Pluto este ultima planetă din sistemul nostru solar. A fost descoperită în anul 1930 de Clyde W. Tombaugh și a fost declarată a noua planetă de la Soare.
Utile
Marți, 14 mai, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații de drumuri și semnalizări rutiere.
Mapamond
Douăsprezece persoane au fost ucise şi cel puţin 60 au fost rănite când un panou publicitar s-a prăbuşit luni din cauza unei puternice furtuni la Mumbai, potrivit AGERPRES.
Dialoguri Sănătoase
Este primăvară, iar oferta bogată din piețe ne poate ajuta la o „cură de detoxifiere” ori să mai dăm jos din kilogramele acumulate de Paști. Au fost multe bunătăți pe masa festivă, dar organismul se poate resimți de la efortul pe care l-a depus pentru procesarea acestora. Totuși, este sezonul în care putem profita din plin de crudități, fructe și legume. Iar aceeași mentalitate e de preferat s-o insuflăm și copiilor!
Azi în Timișoara
Marți puteți merge la mai multe spectacole de teatru. Încep și Zilele studenților Timișoarei.