tion.ro Web analytics

Un tânăr de 26 de ani a scăpat cu viață, ca prin minune, după ce s-a răsturnat cu un tractor, iar acesta a căzut peste el. Accidentul s-a petrecut, joi seara, în apropierea localității Crivina de Sus din județul Timiș. Bărbatul a fost transportat la spital în Timișoara pentru îngrijiri medicale, iar polițiștii au deschis o anchetă în acest caz.
Sfârșit tragic de săptămână pentru familia unui tânăr care a murit sâmbătă, după ce s-a răsturnat cu tractorul într-un izlaz de la marginea comunei Știuca, județul Timiș. Atașat de tractorul neînmatriculat avea o remorcă încărcată cu resturi menajere pe care dorea să le arunce. Deoarece a parcat tractorul foarte aproape de mal, acesta s-a surpat.

Una dintre cele mai importante companii germane furnizoare de tehnică agricolă şi-a deschis, în acest sfârşit de săptămână, porţile filialei aflate la 20 de kilometri de Timişoara. Două zile pline pentru actualii şi potenţialii cumpărători ai maşinilor şi utilajelor agricole hi-tech, dar şi pentru copiii care s-au întrecut în curse de tractoare miniaturale.

Unii din conationalii nostri socheaza prin manifestarile lor: un sucevean s-a suparat pe parapantistii care au aterizau si decolau de pe ogorul sau si a trecut cu tractorul peste parapante. A iesit un adevarat circ: unul dintre parapantisti a fost tarat 20 de metri si a reusit sa scape printr-o minune!

Ştiri din Timiș

Când „bogăția” e doar o iluzie. Psihologul clinician Aurelia Marcoane explică paradoxul sărăcirii în era abundenței afișate
Aurelia Marcoane, psiholog clinician și psihoterapeut integrativ, explică pentru Tion fenomenul economia aparențelor: de ce părem bogați, dar trăim mai săraci emoțional și financiar ca oricând.

Ştiri din Timiș

„Poveste de Crăciun în Charlottenburg” revine cu tradiții, colinde și momente festive
Timișenii sunt invitați duminică, 14 decembrie, de la ora 12, la o nouă ediție a evenimentului „Poveste de Crăciun în Charlottenburg”. Este o manifestare care celebrează tradițiile locale și atmosfera autentică a sărbătorilor de iarnă.

Turism

FOTO. Insula înghețată a pinguinilor, unde oamenii sunt doar musafiri
Există locuri pe hartă care par inventate. Insula South Georgia, o fâșie lungă de 160 de kilometri aruncată în Atlanticul de Sud, între Antarctica și extremitatea Americii de Sud, e unul dintre ele.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 7 decembrie 2025, în Timișoara?
Duminică puteți merge la mai multe proiecții și concerte. 1

Ştiri din Timiș

VIDEO. Magia iernii prinde viață la Muzeul Satului Bănățean. S-a deschis Lights of the Village!
Atmosferă de sărbătoare într-un decor feeric, plin de lumini, distracție și bucurie. La Muzeul Satului Bănățean de la Pădurea Verde s-a deschis, sâmbătă, de Moș Nicolae, Lights of the Village. 5

Mapamond

FOTO. Al-Khwarizmi, un savant deschizător de drumuri în matematică
De unde vine denumirea de algebră? Dar cea de algoritm? Chiar dacă în viaţa de zi cu zi nu vedem formule matematice complexe pretutindeni, suntem înconjuraţi de ele. Algoritmii conduc în mod discret chiar şi cele mai obişnuite activităţi zilnice – ei stau în spatele reţelelor de socializare, a motoarelor de căutare, a aplicaţiilor pentru muzică, shopping sau transport şi nu numai. Fără contribuţiile matematicianului persan Muhammad ibn Musa Al-Khwarizmi am putea să nu fim aici. Până şi cuvântul „algoritm” provine dintr-o versiune latinizată a numelui lui Al-Khwarizmi. În plus, cuvântul „algebră” este derivat dintr-o parte a titlului celebrei sale cărţi „Kitab al-Mukhtasar fi Hisab al-Jabr wa’l-Muqabala”.

Eveniment

Tragedie într-un sat din Timiș: bărbat găsit mort în casă din cauza scăpărilor de gaz
O tragedie s-a produs în satul Iosif din comuna Liebling, unde un bărbat de aproximativ 40 de ani a fost găsit mort în locuința sa. Pompierii Secției Deta, sosiți la fața locului, au identificat scăpări de gaz provenite de la un mijloc de încălzire improvizat. 2

Ştiri din Timiș

„Colind și bucurie”. Artiști consacrați aduc magia sărbătorilor la Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș
Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Timiș, invită publicul la spectacolul „Colind și bucurie”, programat pentru marți, 16 decembrie, de la ora 18, în sala festivă a instituției.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici