Activiştii de mediu din Europa atrag atenţia că într-o localitate din nordul Ungariei o companie nu respectă legislaţia din domeniu şi nu reciclează deşeurile toxice, ci le depozitează direct pe sol. Greenpeace avertizează că aici ar putea avea loc un dezastru ecologic.
Succesul in cariera poate fi greu de atins de catre cei care pleaca la drum cu pareri false despre ei si abilitatile pe care le detin sau se lasa influentati de tot felul de prejudecati. Oamenilor care au asemenea idei le lipsesc uneltele potrivite precum si energia necesara atingerii unei tinte clare in activitatea profesionala.
Iti poti alege prietenii. Iti poti alege slujba. Niciodata insa nu iti vei putea alege colegii de munca, la fel cum nu poti sa stii ce sarcina noua iti va da seful astazi. In aceste conditii, nu este de mirare ca nu te poti intelege cu totii la fel de bine.
Avem primele concluzii legate de dezastrul ecologic de la
Checea. Prefectul de Timiş, Mircea Băcală a
anunţat că a fost întocmit raportul final
referitor la cercetările întreprinse în
urma otrăvirii animalelor sălbatice în zona
Checea.
Timişoara - Se plimba cu arma în preajma unui centru comercial, cu intenţia de a o vinde. Poliţiştii timişeni au capturat un tânăr care avea asupra sa o armă pe care încerca să o plaseze unui agent sub acoperire.
Eveniment
Un bărbat de 62 de ani a fost găsit mort, marți seară, în Cimitirul Eroilor din Timișoara. Polițiștii iau în calcul varianta sinuciderii, acesta prezentând răni la gât și torace.
Ştiri din Timiș
Luca Niculescu a depus jurământul și a preluat oficial funcția de prim-ministru al României, alături de cei 18 miniștri ai noului Cabinet, după ce Guvernul a primit marți votul de învestitură al Parlamentului, cu 280 de voturi „pentru”.
2
Capitală Culturală
O tânără actriță din Timișoara transformă tema femicidului într-un spectacol de teatru documentar, construit pe baza unor cazuri reale, mărturii și cercetări despre violența de gen. „DERIVAT FEMININ: Documentarea unei traume colective” va avea premiera joi, 23 octombrie, de la ora 19, la UPT Campus Creativ. Intrarea este liberă.
Ştiri din Timiș
Radiala Vest, proiectul care ar urma să lege Timișoara de Centura de Vest și, mai departe, de autostradă, face noi pași înainte. Consiliul Local a aprobat marți parteneriatul cu CNAIR, iar săptămâna viitoare ar urma să fie supusă aprobării procedura de expropriere a terenurilor necesare proiectului.
4
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara încearcă să pregătească terenul pentru următoarea etapă a proiectului noului Spital Municipal, care ar urma să fie construit prin parteneriat public-privat. Municipalitatea a discutat cu reprezentanți ai Ministerului Finanțelor, Băncii Mondiale și Departamentului de Comerț al SUA despre modificări și clarificări legislative necesare pentru atragerea investitorilor.
2
România
Guvernul condus de Luca Niculescu a fost învestit de Parlament cu 280 de voturi „pentru” și 58 „împotrivă”, depășind pragul de 233 de voturi necesar pentru învestire. Noul Executiv beneficiază de susținerea PSD, PNL și UDMR, ultimele două formațiuni semnând un acord de susținere fără a intra la guvernare.
8
Ştiri din Timiș
Noua clinică din Iulius Mall este cea de-a șaptea clinică Kinetic din România și se întinde pe o suprafață de 700 mp. Adulții și copiii au acces la servicii integrate de recuperare medicală, de la kinetoterapie și fizioterapie și până la recuperarea afecțiunilor coloanei vertebrale și evaluări de biomecanică.
Ştiri din Timiș
Comuna Giroc face un nou pas spre realizarea unui sediu administrativ modern. Proiectul privind consolidarea seismică și creșterea eficienței energetice a viitoarei clădiri a primăriei a fost inclus pe lista investițiilor finanțate prin Programul național de consolidare a clădirilor cu risc seismic. Valoarea finanțării depășește 27 de milioane de lei, deci peste 5 milioane de euro.
4