Lucian Torj va mai petrece o perioadă după
gratii. Aceasta este decizia magistraţilor de la
Curtea de Apel Timişoara care au casat sentinţa
Tribunalului Timiş şi au trimis dosarul din nou,
la tribunal, spre rejudecare.
„Sunt nevinovat! Nu sunt probe împotriva
mea! Vreau ca justiţia să facă dreptate
şi să fiu eliberat!”. Acestea au fost
cuvintele lui Lucian Torj adus, vineri, la Tribunalul
Timiş pentru discuţii de principiu privind
eliberarea lui pe cauţiune.
TIMIŞOARA. Instanţa a decis! Lucian Torj
rămâne după gratii. Şi asta chiar
dacă avocaţii lui au depus o cerere de eliberare
provizorie sub control judiciar.
Lucian Torj dar şi celelate 10 persoane reţinute
de poliţişti în 18 februarie au şanse
mari să fie cercetaţi în stare de
libertate. Şi asta pentru că, susţin
avocaţii, mandatele de arestare au fost emise în
18 februarie şi cei 11 au fost arestaţi abia
în 19.
Azi în Timișoara
Joi, 23 iulie, începe Lavanda Fest în Piața Libertății. Mai puteți merge la film sau la expoziții.
Cinema
După ani întregi de speculații, universul „RoboCop” revine pe ecrane. Amazon MGM Studios a confirmat oficial că dezvoltă un nou serial inspirat din celebrul film SF lansat în 1987, producția urmând să fie disponibilă pe platforma Prime Video.
Capitală Culturală
Filarmonica Banatul Timișoara propune două zile de blues și jazz, un eveniment ce marchează 35 de ani de istorie a Galei Kamo. Programul ediției cuprinde un concert de jazz simfonic susținut de Elena Mîndru împreună cu Orchestra Filarmonicii, o întâlnire dedicată istoriei festivalului, un concert Bega Blues Band & Guests și prezența la Timișoara a Budapest Orchestra Project.
Eveniment
Un șofer de TIR în vârstă de 62 de ani și-a pierdut viața miercuri seară, după un eveniment rutier produs pe DN 6, între localitățile Topolovățu Mare și Șuștra.
1
Ştiri din Timiș
Șoferii care circulă pe bulevardul Revoluției 1989 din Timișoara trebuie să se pregătească pentru restricții de trafic începând de joi, 23 iulie.
Ştiri din Timiș
Poiana Lupului din Gărâna devine, în perioada 24–26 iulie, punctul de întâlnire al iubitorilor de folk și muzică live. Festivalul Gărâna Folk revine cu ediția a 19-a și promite trei zile de concerte, activități în natură și momente dedicate comunității, într-unul dintre cele mai spectaculoase decoruri din Munții Banatului.
Ştiri din Timiș
Interesul pentru admiterea din acest an la Universitatea de Vest din Timișoara a crescut față de anul trecut. Potrivit datelor preliminare publicate de universitate, peste 6.100 de candidați s-au înscris la programele de licență, cu aproximativ 16% mai mulți decât în sesiunea din vara lui 2025. Cea mai mare concurență s-a înregistrat la specializarea „Științe aplicate în criminalistică”, unde au fost 8,5 candidați pe un loc finanțat de la buget.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. BSG Amanet & Exchange lansează cea de-a doua ediție a campaniei dedicată clienților care efectuează operațiuni de schimb valutar în agențiile companiei și se înscriu pe site-ul bsgexchange.ro.