Preşedintele Consiliului Județean Timiş, Titu Bojin, liderul PSD din cel mai vestic judeţ al ţării, spune că USL încă mai trăieşte, chiar dacă PNL neagă acest lucru. Ba mai mult, liberalii au făcut o sesizare la Biroul Electoral Judeţean (BEJ) prin care contestă afişele social-democraţilor, pe care scrie „USL trăieşte". Sesizarea a fost admisă și BEJ a dispus înlăturarea afișelor.
Centrul intermodal de la Remetea Mare este o dorinţă mai veche a administraţiei judeţene. Acum, lucrurile au intrat, cât de cât, în linie dreaptă. A fost semnat contractul cu CNCFR-ul şi o comisie din partea CJ Timiş va negocia exproprierea terenului de la Remetea Mare pentru construirea acestui centru. Dar nu toţi consilierii judeţeni sunt de acord cu aceşti paşi...
Foşti parteneri politici, primarul Nicolae Robu şi preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Titu Bojin, au ajuns să comunice acum doar prin intermediul presei şi să îşi arunce replici tăioase. Dacă edilul-şef al Timişoarei declara zilele trecute că în mod normal garnizoana nu ar avea ce să caute în zona centrală a oraşului, Bojin a înţeles că Robu este hotărât să o mute şi a reacţionat public, anunţând că se opune unei astfel de acţiuni. Primarul a revenit, precizând că... nici n-ar putea să mute garnizoana.
Timişorenii visează demult la un inel de centură complet. Până atunci însă va mai trece timp. Primul tronson care va intra în lucru este centura de Sud.
Preluarea acţiunilor Aeroportului Timişoara naşte conflicte în plan local, între foştii parteneri ai USL. 80% din acţiuni ar urma să fie cedate administraţiei judeţene prin hotărâre de Guvern. Primarul Timişoarei, Nicolae Robu, vrea jumătate sau nimic. Preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Titu Bojin, agreează şi varianta cu... nimic pentru Robu. Bojin crede că CJT ar trebui să deţină majoritatea şi nu este dispus să cedeze!
Turism
Timișoara își dezvăluie din nou spiritul multicultural printr-un tur ghidat dedicat uneia dintre cele mai interesante, dar mai puțin cunoscute comunități ale orașului: bulgarii din Banat.
Utile
Luni, 23 martie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Cariere de Poveste
De la medicină la proiecte sociale care au schimbat viața a mii de copii, dr. Ioana Vârtosu și-a transformat profesia într-o misiune.
România
Mai sunt doar câteva zile până când Nikos Vertis va urca pe scena de la Arena Oradea, iar concertul se apropie rapid de sold out. Potrivit organizatorilor, mai multe sectoare sunt deja complet epuizate, iar ritmul actual de vânzare indică faptul că este foarte posibil ca în ziua evenimentului să nu mai existe bilete disponibile la intrare.
Azi în Timișoara
Luni puteți merge la un spectacol sau la expoziții.
Eveniment
O fată de 16 ani a fost rănită în urma unui accident rutier produs duminică seara, pe Calea Torontalului din Timișoara. În accident au fost implicate două autoturisme, iar polițiștii au deschis un dosar penal.
1
Ştiri din Timiș
O nouă acțiune de plantare va avea loc sâmbătă, 28 martie, la Dudeștii Noi, în județul Timiș, în intervalul orar 10:00-15:00. Organizatorii îi invită pe toți cei interesați să participe, menționând că înscrierea prealabilă pe site este necesară pentru a primi toate detaliile privind locația și desfășurarea activității.