Prima sâmbătă a lunii aprilie le-a adus amatorilor de petreceri o noapte deosebită, în cadrul căreia campionul european Ionel Pascotă şi-a prezentat noul motor de competiţie pentru anul în curs.
Sigla Inspectoratului de Poliție Județean Timiș a luat foc în noaptea de sâmbătă, din cauza unui scurt circuit. O autospecială a pompierilor a intervenit pentru a preveni un posibil incendiu.
Sub genericul Who’s the best, sâmbătă amatorii de petreceri au avut parte de o distracţie pe cinste, alături de invitatul special DJ Johnny DaMix, care le-a oferit celor prezenţi un set memorabil croit pentru o noapte aşijderea.
Trupul neînsuflețit al tânărului care a dispărut de la domiciuliu marți la amiază a fost descoperit într-o fantana parasita pe un câmp din zona localității Moșnița Nouă din județul Timiș. Tatăl băiatului crede că fiul său a fost omorât și aruncat în acea fantana. Polițiștii încearcă în acest moment să afle cum a ajuns trupul tânărului în acea fantana.
Bisericile romano-catolice din Timişoara au fost pline sâmbătă seara, momentele Sfinţirii focului şi al Vighiliei Pascale adunând mii de credincioşi, care au plecat apoi acasă cu Lumina Sfântă.
Utile
Joi, 29 octombrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Joi puteți merge la mai multe spectacole și proiecții.
România
O inițiativă legislativă care ar fi permis tinerilor în vârstă de 16 ani să acceseze servicii psihologice fără acordul părinților a fost respinsă în Senatul României, potrivit senatorului implicat în proiect Sorin Șipoș.
Mapamond
Schimbările climatice reprezintă una dintre cele mai mari amenințări la adresa sănătății umane, avertizează Organizația Mondială a Sănătății (OMS). Potrivit celei de-a zecea ediții a raportului Lancet Countdown, între 2016 și 2023, milioane de oameni au murit din cauza efectelor caniculei, iar impactul încălzirii globale asupra sănătății continuă să se intensifice.
România
Plata amânată câștigă teren în comerțul online din România, iar femeile și bărbații au comportamente diferite atunci când folosesc acest serviciu. Femeile generează 80% dintre achizițiile realizate prin această metodă, în timp ce bărbații au coșuri de cumpărături mai scumpe, potrivit datelor furnizate de PayPo.
Ştiri din Timiș
Consiliul Județean Timiș a aprobat actualizarea statutului Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Transport Județean „TransTimiș”, care include o contribuție anuală de 9 lei pe locuitor din partea județului, față de 1,4 lei în formula anterioară. Majorarea fusese aprobată de Adunarea Generală a asociației la 1 octombrie și vine în contextul dificultăților întâmpinate la plata facturilor către operatorii de transport. Totodată, comunele Jamu Mare și Dudeștii Vechi au fost aprobate ca noi membre ale asociației.
Ştiri din Timiș
Centrul de Îngrijire și Asistență pentru Persoane Adulte cu Dizabilități din Ciacova, cu o capacitate de 42 de locuri, va fi desființat de la 1 ianuarie 2027. Consiliul Județean Timiș a aprobat miercuri, 28 octombrie, proiectul care prevede închiderea serviciului social, motivul principal fiind imposibilitatea obținerii unei noi licențe de funcționare în condițiile actuale. DGASPC Timiș susține că rezidenții vor beneficia în continuare de servicii de îngrijire, prin soluții stabilite în funcție de nevoile fiecăruia.
1
Ştiri din Timiș
PUG-ul Timișoarei, aprobat în 2023 după mai bine de un deceniu de elaborare, a fost anulat definitiv în instanță. Curtea de Apel Timișoara a respins recursul primăriei, astfel că orașul revine la vechiul PUG din 2002 până la elaborarea unui nou document.
1