Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Timiş vor acţiona, în această săptămână, cu efective mărite pe drumurile naţionale şi intersecţiile din Timişoara, pentru a fluidiza traficul, iar în noaptea de Inviere vor ieşi pe străzi cu întreg efectivul, pentru a evita incidentele nedorite.
Luna aprilie este luna raliurilor în Timiş. Dacă week-end-ul 27-28 aprilie este rezervat greilor din Campionatul de Raliuri al României, juniorii vor trece la treabă o săptămână mai devreme. Sub titulatura Cupa Giroc, amatorii din Regionalul de Rally se întrec în 21 şi 22 aprilie.
În perioada Paştelui Ortodox compania CFR călători va avea un program special. Vor fi suplimentate o serie de trenuri cu vagoane în plus, în timp ce alte garnituri vor fi anulate în această perioadă. Efectele se vor simţi în perioada 12 – 17 aprilie.
Timp de trei zile, Timişoara a fost capitala vinurilor din România. La Centrul Regional de Afaceri a avut loc ediţia a IX-a a Salonului Internaţional de Vinuri Vinvest Timişoara. Acţiunea a fost una de succes - ediţia din acest an a bătut recordul la mai multe capitole. Cel mai important este că, după trei zile de desfăşurare, numărul total al celor care au trecut pragul salonului, în perioada 6-8 aprilie, a fost de aproape 10.000 de persoane.
Polițiștii continuă cercetările în cazul tânărului găsit mort, duminică la amiază, în puțul de pe un câmp din zona localității Moșnița Nouă, din județul Timiș, pentru a stabili dacă timișoreanul s-a sinucis sau moartea sa a fost accidentală. Varianta unei crime a fost exclusă. Rezultatul examinării medico-legale va stabili cu exactitate care au fost cauzele decesului.
Azi în Timișoara
Joi puteți merge la mai multe spectacole și proiecții.
România
O inițiativă legislativă care ar fi permis tinerilor în vârstă de 16 ani să acceseze servicii psihologice fără acordul părinților a fost respinsă în Senatul României, potrivit senatorului implicat în proiect Sorin Șipoș.
Mapamond
Schimbările climatice reprezintă una dintre cele mai mari amenințări la adresa sănătății umane, avertizează Organizația Mondială a Sănătății (OMS). Potrivit celei de-a zecea ediții a raportului Lancet Countdown, între 2016 și 2023, milioane de oameni au murit din cauza efectelor caniculei, iar impactul încălzirii globale asupra sănătății continuă să se intensifice.
România
Plata amânată câștigă teren în comerțul online din România, iar femeile și bărbații au comportamente diferite atunci când folosesc acest serviciu. Femeile generează 80% dintre achizițiile realizate prin această metodă, în timp ce bărbații au coșuri de cumpărături mai scumpe, potrivit datelor furnizate de PayPo.
Ştiri din Timiș
Consiliul Județean Timiș a aprobat actualizarea statutului Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Transport Județean „TransTimiș”, care include o contribuție anuală de 9 lei pe locuitor din partea județului, față de 1,4 lei în formula anterioară. Majorarea fusese aprobată de Adunarea Generală a asociației la 1 octombrie și vine în contextul dificultăților întâmpinate la plata facturilor către operatorii de transport. Totodată, comunele Jamu Mare și Dudeștii Vechi au fost aprobate ca noi membre ale asociației.
Ştiri din Timiș
Centrul de Îngrijire și Asistență pentru Persoane Adulte cu Dizabilități din Ciacova, cu o capacitate de 42 de locuri, va fi desființat de la 1 ianuarie 2027. Consiliul Județean Timiș a aprobat miercuri, 28 octombrie, proiectul care prevede închiderea serviciului social, motivul principal fiind imposibilitatea obținerii unei noi licențe de funcționare în condițiile actuale. DGASPC Timiș susține că rezidenții vor beneficia în continuare de servicii de îngrijire, prin soluții stabilite în funcție de nevoile fiecăruia.
1
Ştiri din Timiș
PUG-ul Timișoarei, aprobat în 2023 după mai bine de un deceniu de elaborare, a fost anulat definitiv în instanță. Curtea de Apel Timișoara a respins recursul primăriei, astfel că orașul revine la vechiul PUG din 2002 până la elaborarea unui nou document.
1
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. După lunile de vară, este posibil să observi că tenul tău nu mai are aceeași luminozitate, că anumite pete pigmentare sunt mai vizibile sau că pielea pare mai uscată decât de obicei.