Campania demarată de Coaliţia 52 pentru creşterea gradului de transparenţă în administraţia locală şi naţională a ajuns, marţi, în atenţia primului ministru La Guvernul României a avut loc o întâlnire între Premierul Mihai Răzvan Ungureanu, Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu şi reprezentanţii a 40 de ONG-uri din România, pe tema dialogului dintre Guvern şi societatea civilă.
Politehnica Timişoara a pierdut amicalul contra CS Caraş Severin, marţi după-amiaza, în sala Constantin Jude. Studenţii alb-violeţi au cedat cu 25-31 în faţa rivalei din Banatul Montan.
Clubul Rotary Buziaş a oferit un cadou, cu ocazia Sărbătorilor de Paşti, copiilor de la Casa de Copii Hansel şi Gretel din Buziaș, precum şi copiilor de la Centrul de zi al Fundaţiei Caritas din Bacova.
Locuitorii din zonele Steaua şi Lipovei, de pe C.D. Loga, Mihai Eminescu şi alte străzi din oraş vor rămâne miercuri fără apă caldă şi căldură din cauza unor lucrări de reparaţii care trebuie efectuate, anunţă reprezentanţii companiei de termoficare Colterm Timişoara. Vedeţi dacă vă număraţi printre consumatorii afectaţi.
Consilierii locali din Timişoara au aprobat, marţi, într-o şedinţă extraordinară, garantarea unui credit de peste 70 de milioane de lei în vederea obţinerii unei scrisori de garanţie bancară pentru acoperirea datoriilor pe care le are RATT la bugetul de stat. Aleşii PNL au absentat de la şedinţă şi cer demisia directorului RATT, Ioan Goia.
România
Peste 496.000 de români își sărbătoresc onomastica în 1 ianuarie, de praznicul Sfântului Vasile cel Mare, una dintre cele mai importante sărbători din calendarul creștin-ortodox.
Mapamond
O explozie care a avut loc într-un bar, în noaptea de Anul Nou, s-a soldat cu moartea a cel puțin zece persoane la Crans-Montana, o stațiune de schi din Elveția, potrivit Agerpres.
Ştiri din Timiș
Polițiștii locali din cadrul Compartimentului Ridicări și Eliberare Domeniu Public au continuat și în 2025 verificările privind autovehiculele abandonate pe domeniul public, o problemă semnalată constant de locuitorii Timișoarei. Acțiunile se desfășoară atât ca urmare a sesizărilor primite de la timișoreni, cât și în cadrul unor controale organizate de Poliția Locală.
Ştiri din Timiș
Lipsa specialiștilor în domeniul apei și infrastructurii forțează operatorii regionali să găsească soluții. Aquatim a decis să răspundă acestei provocări prin investiții în pregătirea viitorilor angajați, dezvoltând programe de învățământ dual, colaborări cu universitățile și instruire internă.
Ştiri din Timiș
Trecerea dintre ani a adus nu doar artificii și urări, ci și multă emoție în maternitățile din Timișoara, unde mai mulți copii au venit pe lume chiar în ajun și în primele ore ale noului an.
Mapamond
Producția de film poate aduce o serie de surprize. Unele au fost intenționate, altele au fost accidente (ne)fericite. Unele dintre acestea ajung pe ecran, în timp ce altele trăiesc în liniște ca părți ascunse din istoria filmului. De la povești bizare din culise la originile neobișnuite ale unor replici emblematice, lumea filmului este plină de fapte fascinante.
Ştiri din Timiș
Centrul Timișoarei s-a transformat, în noaptea de Revelion, într-un adevărat punct de atracție pentru mii de oameni veniți să întâmpine Anul Nou în aer liber. UPDATE. Mai multe artificii au scăpat de sub control
3