Emoţii mari pentru absolvenţii claselor a XII-a. Luni, au început primele probe scrise ale examenului de bacalaureat. În Timiş peste 6000 de elevi s-au înscris pentru a susţine examenul de bacalaureat.
Mii de persoane s-au adunat, duminică, pe malul lacului Suduc din judeţul Timiş pentru a asista la un inedit spectacol aeronautic. Spectatorii au putut vedea aeronave care se răsucesc pe cer, paraşutişti care sar de la o înălţime de peste 2.000 de metri, motoparapante, motodeltaplane, baloane cu aer cald, demonstraţii de intervenţie în caz de înec şi multe altele.
Străinii au asaltat din nou, în acest weekend, frontierele din Timiș. În ultimele 48 de ore polițiștii de frontieră au reușit să prindă cinci grupuri de străini, în total 26 de persoane, provenind din țări din Africa sau Orientul Mijlociu și care încercau să intre ilegal din Serbia în România sau să fugă în Ungaria.
Noaptea de vineri spre sâmbătă a fost una animată pentru polițiștii de la Biroul Rutier din Timiș, care au prins trei șoferi cu alcoolemii de peste 1 la sută și chiar și un tânăr care conducea după ce a consumat cannabis.
Circulaţia a fost îngreunată, sâmbătă după-amiaza, pe Calea Lugojului din Timişoara, după ce un transport agabaritic a agăţat liniile de înaltă tensiune folosite de troleibuze şi le-a culcat la pământ, avariind un autotren şi o dubă.
Utile
Luni, 22 decembrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Luni, 22 decembrie, puteți vizita și participa la evenimente din cadrul Târgului de Crăciun din centrul orașului.
Ştiri din Timiș
Având în vedere numărul crescut de autovehicule care intră în țară în această perioadă, pe sensul de mers Nădlac – București, traficul rutier se desfășoară cu dificultate pe autostrada A1, în zona nodului rutier Margina, coloana de mașini ajungând la 11 km.
2
Eveniment
Pompierii din Lugoj au intervenit de urgență, duminică, pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-un apartament de pe strada Cotu Mic, incident în urma căruia trei persoane au fost evacuate preventiv, fără a se înregistra victime. UPDATE. Focul a izbucnit de la un corp de iluminat
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara vrea să afle mai exact câți călători folosesc transportul public și cum circulă mașinile prin oraș, cu ajutorul inteligenței artificiale. Municipalitatea a lansat o licitație pentru senzori care vor număra pasagerii din autobuze și vor monitoriza traficul rutier.
12
Ştiri din Timiș
Aeroportul Internațional Timișoara face un pas spre energie verde și vrea să construiască un parc fotovoltaic pe aproape 10 hectare, în apropierea aerogării. Instituția a lansat licitația pentru proiectare și execuție, investiția fiind estimată la peste 50 de milioane de lei, cu TVA.
2