Biroul Electoral Central a anunţat datele finale referitoare la estimarea prezenţei la urne a alegătorilor români. Astfel, doar 45,92 procente din totalul celor înscrişi pe listele electorale au decis să participe la scrutinul pentru demiterea lui Traian Băsescu. În aceste condiţii, referendumul a fost invalidat. În Timiş au participat la vot doar 35,6 procente dintre electori.
Zeci de persoane s-au adunat, duminică la ora 23.00, la sediul PDL Timiş, pentru a urmări rezultatele exit-poll-urilor pentru referendum. Democrat-liberalii, în frunte cu preşedintele organizaţiei, Constantin Ostaficiuc, au început să aplaude la aflarea rezultatelor parţiale până la ora 21, care indică faptul că referendumul nu poate fi validat, chiar dacă 86,9% dintre votanţi au spus DA pentru demiterea lui Traian Băsescu.
Preşedintele PSD Timiş, Titu Bojin, a decis să afle rezultatele exit-polurilor la sediul PNL Timiş, alături de preeşedintele PNL Timiş, Nicolae Robu. La aflarea rezultatelor furnizate de exit-poll, cei doi au izbucnit în urale, care însă s-au oprit rapid, din cauză că încă nu se cunoaşte oficial prezenţa la vot. 
În judeţul Timiş curge în continuare cu sesizări de nereguli electorale din partea partidelor politice. Reprezentanţii PDL Timiş spun că într-o secţie de votare din Timişoara au fost rupte buletine de vot, iar în unele localităţi din judeţ oamenii sunt aduşi la vot cu microbuzele.

Eveniment

Motociclist de 19 ani, rănit într-un accident la Pasajul Jiul
Un motociclist de 19 ani a ajuns la spital, miercuri după-amiază, după ce s-a dezechilibrat și a căzut pe carosabil în zona pasajului Jiul din Timișoara, în timp ce încerca să evite o coliziune cu un autoturism.

Eveniment

Nou dosar legat de Călin Georgescu: specialistul care i-ar fi verificat vila pentru microfoane, plasat sub control judiciar
Un nou dosar legat de Călin Georgescu a fost deschis de DIICOT, după ce un specialist ar fi fost angajat să verifice vila fostului candidat pentru eventuale dispozitive de supraveghere. Bărbatul a fost plasat sub control judiciar, iar Georgescu a fost audiat în dosar.

Ştiri din Timiș

„Pentru prima dată în ultimii ani, un profit consistent”. Cifrele STPT în primele nouă luni ale anului
STPT anunță rezultate financiare mai bune în primele nouă luni din 2026: cifra de afaceri a crescut cu 10,3%, iar profitul a ajuns la 6,19 milioane de lei, de aproape șapte ori peste nivelul din aceeași perioadă a anului trecut. În același timp, compania a parcurs mai mulți kilometri, cu un cost mai mic pe kilometru.

Ştiri din Timiș

Nou plan pentru calitatea aerului din Timișoara. Puteți veni cu sugestii până la dezbaterea din decembrie
Primăria Timișoara pregătește un nou Plan de calitate a aerului, valabil până în 2030, și îl supune consultării publice înainte de aprobarea în Consiliul Local. Timișorenii pot trimite propuneri până pe 20 noiembrie, iar dezbaterea publică va avea loc pe 7 decembrie.

Ştiri din Timiș

Primăria, acuzată de patronate și sindicate că „refuză dialogul”. Replica: „Fără organizații privilegiate”
Patronatele și sindicatele din Timiș acuză Primăria Timișoara că „refuză dialogul”, după ce două structuri de consultare aprobate de Consiliul Local au rămas inactive. Municipalitatea respinge acuzațiile și susține că preferă întâlniri punctuale, deschise tuturor organizațiilor.

Eveniment

Arestat după un scandal pornit de la o datorie de 5.600 de lei
Un bărbat a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce a agresat o persoană pentru a o împiedica să-și recupereze cei 5.600 de lei. Incidentul a avut loc în luna august, la Timișoara, iar victima a fost amenințată cu un cuțit și lovită, având nevoie de nouă zile de îngrijiri medicale.

Ştiri din Timiș

Primăria Timișoara vrea să cumpere clădirile unui fost club sportiv de pe malul Begăi
Primăria Timișoara vrea să cumpere clădirile fostului Club Voința de pe Splaiul Tudor Vladimirescu, pentru a continua amenajarea malurilor Begăi. Terenul de aproape 5.000 de metri pătrați aparține deja municipalității, însă construcțiile sunt private.

Ştiri din Timiș

Victimele violenței domestice din Timișoara vor putea primi consiliere până la ora 20
Victimele violenței domestice din Timișoara vor putea beneficia de consiliere socială și psihologică până la ora 20, în două zile pe săptămână. Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara (DASMT) anunță modificarea programului specialiștilor din cadrul Centrului de consiliere pentru prevenirea și combaterea violenței domestice, dar și planuri pentru reorganizarea spațiilor și identificarea unor locuri în care victimele să poată fi cazate în regim de urgență.