Un scurt rezumat al săptămânii ce tocmai s-a încheiat. Vedeți aici care au fost cele mai citite articole, pe tion.ro, în săptămâna 20 – 26 ianuarie.
Două zile de arbitraj, o organizare excelentă, trei concursuri, peste 1000 de câini înscrişi, unul mai frumos decât celălalt, dar şi desemnarea celui mai frumos câine românesc. Aceasta a fost reţeta succesului pentru prima expoziţie chinologică din Timişoara, dar şi din România, organizată în cursul acestui an. La Complexul Expovest, sâmbătă şi duminică, au avut loc concursurile canine Derby, Turneul Campionilor, plus Top Ten, evenimentul în care este anunţat cel mai de succes câine care a participat la concursuri de frumuseţe, în cursul anului 2013.
Zăpada și temperaturile scăzute pun în pericol unele dintre vestigiile descoperite în Piața Sf. Gheorghe, în special structurile de lemn ale caselor medievale. Pentru a le salva, arheologii au luat decizia mutării lor în Muzeul Banatului, în vederea conservării și expunerii lor într-o viitoare expoziție permanentă dedicată Timișoarei medievale. Condițiile meteorologice fac din șantierele din centrul Timișoarei o adevărată provocare, căci săpături arheologice sub zăpadă, în pământul înghețat, nu s-au mai făcut, probabil, în România.
Mai multe străzi din apropierea Pieței Unirii din Timișoara vor fi închise, începând de luni. Decizia a fost luată pentru ca muncitorii care lucrează la reabilitarea zonei centrale să poată deschide noi fronturi de lucru.
Primarul Nicolae Robu a declarat, la finele acestei săptămâni, că încasările Primăriei Timişoara sunt la jumătate din total, însă, situaţia este mai bună decât în anii anteriori. El a precizat că, pentru a optimiza această activitate, a decis desfiinţarea Biroului Urmărire Venituri din Valorificarea Patrimoniului şi trecerea acestuia din subordinea Direcţiei Economice, la Direcţia Fiscală.
România
România traversează o criză alarmantă în ceea ce privește vaccinarea copiilor, cu implicații majore asupra sănătății publice. Potrivit datelor oficiale, în 2025 doar 47,4% dintre copii au fost vaccinați cu prima doză ROR (rujeolă-oreion-rubeolă), mult sub ținta OMS de 95%. Situația este agravată în mediul rural, unde accesul la servicii medicale și educație privind vaccinarea este limitat.
România
O ședință a coaliției de guvernare a avur loc luni la Palatul Victoria, în urma tensiunilor generate de recesiunea tehnică în care a intrat România. Mai multe măsuri vor fi luate printr-un OUG.
1
Sănătate
Multe afecțiuni oculare evoluează „în tăcere”, fără durere sau simptome evidente. Tocmai de aceea, controalele regulate și câteva obiceiuri sănătoase sunt esențiale pentru protejarea vederii, atât la copii, cât și la adulți sau pacienții cu diabet. Medicii de la Spitalul Municipal Timișoara recomandă ca aceste controale să fie parte din rutina medicală preventivă, înainte ca problemele să devină ireversibile.
Ştiri din Timiș
Fundația de Abilitare Speranța invită angajatorii din Timișoara și din regiune să participe, în 19 februarie, între orele 9:30 și 11:30, la un eveniment dedicat incluziunii persoanelor cu dizabilități pe piața muncii. Întâlnirea va avea loc la AMBASADA – sala FLEX (Splaiul Peneș Curcanul nr. 4-5).
Ştiri din Timiș
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș organizează o nouă serie a cursului gratuit „Expert egalitate de șanse”, în cadrul proiectului FlexCop – Flexibilitate în dobândirea de competențe și cunoștințe pentru acces la noi oportunități profesionale (COD SMIS 302244), cofinanțat de Uniunea Europeană prin FSE+, Programul Educație și Ocupare 2021–2027 – „Ține pasul”.
Sănătate
Copiii cu alergii alimentare care au și astm pot fi expuși unui risc mai mare de reacții severe, inclusiv anafilaxie. Explicația ține atât de biologia organismului, cât și de modul în care simptomele sunt interpretate de părinți sau cadre medicale, transmit specialiștii de la Asociația Română de Educație în Alergii (AREA).
Lugoj
În perioada 14–15 februarie, Sala de Atletism „Ioan Soter” din București a găzduit Cupa României la seniori, una dintre cele mai importante competiții indoor ale sezonului. Printre protagoniști s-au numărat și sportivii de la CSM Lugoj, care au demonstrat că viitorul atletismului lugojean este unul promițător.
Cinema
Între 21 februarie și 15 martie, cinefilii din Timișoara au ocazia să descopere filmele cu cele mai mari șanse de a câștiga un Oscar, înainte ca statuetele să fie împărțite la Hollywood. Evenimentul „Oscar Weekends” aduce pe marile ecrane animații premiate și producții internaționale, timp de trei weekenduri, la Cinema Victoria, Cinema Studio și Cinema Timiș.