Fermierii din Regiunea Vest au solicitat puţin peste 30 de milioane de euro, bani nerambursabili, pentru două dintre cele mai importante măsuri din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală. La nivel naţional valoarea totală a proiectelor a depăşit un miliard de euro.
Pacienții care ajung internați în spitalele timișorene scapă deocamdată de taxa de internare în spital. Asta deoarece unitățile medicale vor stabili săptămâna aceasta valoarea taxei achitate pentru zilele petrecute în spital.
Bizonii din traficul timișorean continuă să fie surprinși de cititorii www.tion.ro. Pozele primite pe adresa redacției continuă să demonstreze indiferența șoferilor indisciplinați în trafic care parchează neregulamentar prin Timișoara.
Deținuții Penitenciarul Timișoara, care sunt romano-catolici sau reformați, vor avea parte de un program special cu ocazia Sfintelor Sărbători de Paști. Aceștia pot primi pachete de la cei dragi, iar cei care au avut un comportament exemplar vor putea petrece 24 de ore în libertate.
În 2 aprilie încep înscrierile pentru clasa pregătitoare. În Timiș vor fi organizate 271 de clase, pentru care sunt disponibile 7000 de locuri. Părinții pot opta pentru înscrierea la școala de circumscripție, situație în care copilul este automat înscris.
Mapamond
Papa Leon al XIV-lea va fi externat în cursul zilei de astăzi din Spitalul Gemelli din Roma, după operația de extirpare a unui nodul pulmonar canceros. Medicii au evaluat rezultatele analizelor și starea sa clinică și au stabilit că suveranul pontif poate părăsi spitalul, a anunțat Vaticanul.
Ştiri din Timiș
Fundația „Pentru Voi” organizează luni, 26 octombrie, Carnavalul Toamnei la centrele de zi „Orizonturi Noi” și „Ladislau Tacsi” din Timișoara. Evenimentul coincide cu împlinirea a 14 ani de la înființarea Centrului de zi „Orizonturi Noi”, care oferă servicii sociale adulților cu dizabilități intelectuale.
Cinema
Patru filme românești au fost incluse pe lista scurtă a Premiilor Europene de Film 2027, anunțată de Academia Europeană de Film. Este vorba despre „Fjord”, regizat de Cristian Mungiu, „Nu e locul tău aici”, de Florin Șerban, „Eu contez”, semnat de Alina Șerban, și „Jurnalul unei cameriste”, regizat de Radu Jude. Toate sunt incluse în categoria lungmetrajelor de ficțiune și se află în cursa pentru o posibilă nominalizare.
Ştiri din Timiș
Familie din Lovrin, rămasă fără casă în urma unui incendiu. Puteți ajuta cu donații pentru reparații
O familie din Lovrin a rămas fără locuință și bunuri în urma unui incendiu izbucnit joi dimineață, 15 octombrie, la casa în care locuia. Pentru a-i ajuta pe membrii familiei să își refacă locuința înainte de venirea iernii, Liceul Tehnologic „Romulus Paraschivoiu” din Lovrin a lansat un apel public pentru strângerea de donații.
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la Festivalul Medieval, la spectacole și expoziții, dar și la tururi ghidate.
România
Comitetul Politic al USR a decis vineri, în unanimitate, ca parlamentarii partidului să voteze împotriva învestirii Guvernului condus de premierul desemnat Luca Niculescu, relatează Agerpres. Formațiunea a anunțat că va continua activitatea politică din opoziție și a criticat formula de majoritate parlamentară pe care se bazează viitorul Executiv.
1
Cinema
Recomandarea de film din această săptămână este „Primetime”, un thriller psihologic în care Robert Pattinson îl interpretează pe jurnalistul american Chris Hansen, cunoscut pentru emisiunea „To Catch a Predator”, în care suspecții de abuzuri sexuale asupra minorilor erau prinși în flagrant. Regizat de Lance Oppenheim, filmul explorează granița dintre jurnalism, spectacol și dorința de a face dreptate.
Ştiri din Timiș
Reprezentanții PNL Timiș au reacționat după ce președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, a anunțat că PSD ar putea susține un candidat liberal la eventualele alegeri parțiale pentru Primăria Timișoara, inclusiv în cazul unei alianțe PNL-USR. Liberalii spun că nu au existat presiuni din partea organizației din Arad și că își vor decide singuri candidatul, în urma unei analize interne și a sondajelor.
3