Teatrele, Filarmonica și Opera din Timișoara se alătură activităților de promovare a candidaturii orașului pentru titlul de Capitală Culturală Europeană în 2021. Toate persoanele care-și vor lua, în următoarea perioadă, bilet la spectacole sau concerte, vor primi informații despre candidatura Timișoarei. Cele mai multe dintre instituțiile publice de cultură sunt fondatoare ale Asociației Timișoara Capitală Culturală Europeană.
Mai sunt câteva zile până când grupul PP-DD din Senat se va destrăma. Majoritatea senatorilor PP-DD au demisionat şi vor trece de partea puterii. Aproape toţi, în afară de unul...
Dacă Guvernele n-au fost în stare, aleşii locali ai PDL au propus să se implice Primăria Timişoara atât în reabilitarea Gării de Nord, cât şi în finalizarea şoselei de centură, la fel cum a făcut în cazul sălii polivalente a Universităţii Politehnica, după ce guvernananţii n-au mai alocat bani pentru acest obiectiv. Propunerea a fost lansată marţi, când a fost aprobat bugetul local al Timişoarei pe anul 2014.
La Timişoara se pregăteşte una dintre cele mai importante expoziţii din domeniul organizării de nunţi. Aproximativ 100 de expozanţi, specializaţi în servicii, produse, idei sau sfaturi pentru pregătirea unei nunţi perfecte vor fi prezenţi în acest weekend la Iulius Mall Timişoara. Festivalul de nunţi IM Marriage va avea loc în perioada 31 ianuarie – 2 februarie 2014, la demisolul, parterul şi etajul I al centrului comercial.
Luni, o şcoală şi o grădiniţă din Timiş au fost închise, temporar, din cauza frigului. Grădiniţa este din Timişoara, iar şcoala din Peciu Nou. Ambele au avut probleme, luni, cu instalaţia de încălzire.
Ştiri din Timiș
CS Studențesc Medicina Timișoara va participa cu Lu Miaoyi în lot la Superliga Națională feminină de șah, competiție programată între 5 și 11 octombrie, la Eforie Nord. Jucătoarea din China vine la competiția din România, la scurt timp după ce a câștigat două medalii de aur la Olimpiada de Șah de la Samarkand.
Târgul Imobiliar
Sunbelt este un proiect rezidențial boutique din nordul Timișoarei – str. Grigore Alexandrescu, nr. 111A, creat pentru cei care caută mai mult decât o adresă: spațiu, liniște, confort și atenție reală la detalii.
Eveniment
Un bărbat a fost găsit mort luni dimineață în fața blocului unde locuia din zona Balta Verde din Timișoara.
Utile
Luni, 28 septembrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Un balon presostatic este o structură din membrană PVC tehnică, menținută în formă de aerul aflat la o presiune ușor mai mare decât cea de afară. Acoperă un teren de tenis, fotbal sau padel și îl face utilizabil indiferent de ploaie, zăpadă sau ger.
Capitală Culturală
„Trimite-mi vești despre tine cât mai repede, darling” (Donne-moi le plus tôt de tes nouvelles, darling) îi scria Constantin Brâncuși americancei Florence Meyer (Homolka), fotografă, dansatoare și muză. Scrisoarea de dragoste trimisă din Paris, în 23 decembrie 1936, cu semnătura olografă a sculptorului și cu plicul original, este acum scoasă la licitație cu un preț de pornire sub 1.000 de euro.
Azi în Timișoara
Luni, 28 septembrie, puteți merge la spectacole de teatru sau la expoziții.
Ştiri din Timiș
Senatorul USR Sorin Șipoș, ministrul Mediului Diana Buzoianu și ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Irineu Darău, au vorbit duminică, la evenimentul „Revoluția continuă”, despre plecarea lui Dominic Fritz de la conducerea Primăriei Timișoara și despre continuarea proiectului politic al USR. Evenimentul a avut loc la șase ani de la alegerea lui Fritz pentru primul mandat de primar și cu trei zile înainte de încetarea mandatului său.
5