O nouă serie de poze cu bizoni surprinși în traficul timișorean a fost trimisă de cititori pe adresa redacției. Bizonul zilei este șoferul unui Volkswagen care a parcat pe două locuri pentru rezervate persoanelor cu handicap.
Este Timp pentru o expoziţie, în centrul Timişoarei. În spaţiu dedicat de primărie artelor plastice vor expune studenţi şi masteranzi ai secţiei Foto-Video din cadrul UVT, într-un eveniment organizat de Lions.
O timișoreancă a ajuns la spital, miercuri dimineața, fiind lovită de o mașină după ce a traversat strada printr-un loc nepermis. Șoferița este acum cercetata penal pentru vătămare corporală din culpă.
Pacienții internați la Spitalul de Boli Infecțioase Victor Babeș din Timișoara au de achitat suma de 10 lei la externare. Valoarea coplății a fost stabilită în cursul zilei de ieri de către Consiliul de Administrație al unității medicale.
Tinerii care se visează actori sunt invitaţi într-un adevărat laborator de teatru, în care vor învăţa ...cum se respiră pe scenă. Bandi Andras, unul dintre cei mai buni actori ai Teatrului Maghiar din Timişoara va conduce cel de-al doilea atelier în cadrul programului Dincolo de scenă.
Ştiri din Timiș
Fundația „Pentru Voi” organizează luni, 26 octombrie, Carnavalul Toamnei la centrele de zi „Orizonturi Noi” și „Ladislau Tacsi” din Timișoara. Evenimentul coincide cu împlinirea a 14 ani de la înființarea Centrului de zi „Orizonturi Noi”, care oferă servicii sociale adulților cu dizabilități intelectuale.
Cinema
Patru filme românești au fost incluse pe lista scurtă a Premiilor Europene de Film 2027, anunțată de Academia Europeană de Film. Este vorba despre „Fjord”, regizat de Cristian Mungiu, „Nu e locul tău aici”, de Florin Șerban, „Eu contez”, semnat de Alina Șerban, și „Jurnalul unei cameriste”, regizat de Radu Jude. Toate sunt incluse în categoria lungmetrajelor de ficțiune și se află în cursa pentru o posibilă nominalizare.
Ştiri din Timiș
Familie din Lovrin, rămasă fără casă în urma unui incendiu. Puteți ajuta cu donații pentru reparații
O familie din Lovrin a rămas fără locuință și bunuri în urma unui incendiu izbucnit joi dimineață, 15 octombrie, la casa în care locuia. Pentru a-i ajuta pe membrii familiei să își refacă locuința înainte de venirea iernii, Liceul Tehnologic „Romulus Paraschivoiu” din Lovrin a lansat un apel public pentru strângerea de donații.
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la Festivalul Medieval, la spectacole și expoziții, dar și la tururi ghidate.
România
Comitetul Politic al USR a decis vineri, în unanimitate, ca parlamentarii partidului să voteze împotriva învestirii Guvernului condus de premierul desemnat Luca Niculescu, relatează Agerpres. Formațiunea a anunțat că va continua activitatea politică din opoziție și a criticat formula de majoritate parlamentară pe care se bazează viitorul Executiv.
1
Cinema
Recomandarea de film din această săptămână este „Primetime”, un thriller psihologic în care Robert Pattinson îl interpretează pe jurnalistul american Chris Hansen, cunoscut pentru emisiunea „To Catch a Predator”, în care suspecții de abuzuri sexuale asupra minorilor erau prinși în flagrant. Regizat de Lance Oppenheim, filmul explorează granița dintre jurnalism, spectacol și dorința de a face dreptate.
Ştiri din Timiș
Reprezentanții PNL Timiș au reacționat după ce președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, a anunțat că PSD ar putea susține un candidat liberal la eventualele alegeri parțiale pentru Primăria Timișoara, inclusiv în cazul unei alianțe PNL-USR. Liberalii spun că nu au existat presiuni din partea organizației din Arad și că își vor decide singuri candidatul, în urma unei analize interne și a sondajelor.
3
Ştiri din Timiș
Premierul interimar Ilie Bolojan respinge acuzațiile președintelui Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, potrivit cărora ar fi fost convins, în urma unei vizite la Primăria Timișoara, să nu anunțe deblocarea proiectului noului stadion „Dan Păltinișanu”. Bolojan susține că nimeni nu i-a cerut să blocheze un proiect al Timișoarei și afirmă că investiția a fost deblocată după ce a existat garanția că poate fi susținută financiar în anii următori.
1