Deşi nu se pune problema scoaterii la vânzare a unor spaţii comerciale cu destinaţie de spaţii de birouri în Timişoara, acestea nefiind disponibile, există totuşi locaţii unde se poate investi în acest sector imobiliar. Ofertele sunt limitate şi includ doar spaţii de 2000 – 3000 metri pătraţi.
Clubul de handbal CSU Politehnica Timişoara a reuşit efectuarea unui număr de cinci transferuri. Odată cu părăsirea echipei de către numele grele conducerea a căutat soluţii pentru acoperirea posturilor rămase libere. Iată că primii cinci sportiv au semnat cu bănăţenii.
Patrice, cântăreţul care a testat capacitatea Muzeului Satului, adunând mii de oameni la concertul pe care l-a susţinut anul trecut, revine în septembrie la Festivalul Plai.
Studenţii Facultăţii de Drept din Timişoara au reuşit crearea unei platforme informatice care include informaţii juridice şi din domeniul malpraxisului medical în scopul participării la un concurs antreprenorial. Ideea, denumită Dr.Lex a fst apreciată de juriu şi aceasta a fost declarată câştigătoare.
Aproape 400 de elevi din județ vor sărbători vineri, 7 iunie, Ziua Alternative Educaționale Step by Step, așa cum știu ei mai bine, prin ateliere de lucru. Evenimentul care are deja o tradiție de șase ani va avea loc la Şcoala Gimnazială nr.19 „Avram Iancu” din Timişoara.
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la Festivalul Medieval, la spectacole și expoziții, dar și la tururi ghidate.
România
Comitetul Politic al USR a decis vineri, în unanimitate, ca parlamentarii partidului să voteze împotriva învestirii Guvernului condus de premierul desemnat Luca Niculescu, relatează Agerpres. Formațiunea a anunțat că va continua activitatea politică din opoziție și a criticat formula de majoritate parlamentară pe care se bazează viitorul Executiv.
Cinema
Recomandarea de film din această săptămână este „Primetime”, un thriller psihologic în care Robert Pattinson îl interpretează pe jurnalistul american Chris Hansen, cunoscut pentru emisiunea „To Catch a Predator”, în care suspecții de abuzuri sexuale asupra minorilor erau prinși în flagrant. Regizat de Lance Oppenheim, filmul explorează granița dintre jurnalism, spectacol și dorința de a face dreptate.
Ştiri din Timiș
Reprezentanții PNL Timiș au reacționat după ce președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, a anunțat că PSD ar putea susține un candidat liberal la eventualele alegeri parțiale pentru Primăria Timișoara, inclusiv în cazul unei alianțe PNL-USR. Liberalii spun că nu au existat presiuni din partea organizației din Arad și că își vor decide singuri candidatul, în urma unei analize interne și a sondajelor.
Ştiri din Timiș
Premierul interimar Ilie Bolojan respinge acuzațiile președintelui Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, potrivit cărora ar fi fost convins, în urma unei vizite la Primăria Timișoara, să nu anunțe deblocarea proiectului noului stadion „Dan Păltinișanu”. Bolojan susține că nimeni nu i-a cerut să blocheze un proiect al Timișoarei și afirmă că investiția a fost deblocată după ce a existat garanția că poate fi susținută financiar în anii următori.
Eveniment
Un bărbat de 90 de ani a dispărut din Babșa, județul Timiș, în noaptea de 15 spre 16 octombrie. Acesta suferă de demență. Persoanele care au informații sunt rugate să anunțe Poliția.
Ştiri din Timiș
Lucrările de demolare ale fostului spital de oncologie din Timișoara au fost finalizate, a anunțat vineri președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis. Săptămâna viitoare urmează recepția acestei etape, iar începerea lucrărilor de construire a Institutului Regional de Oncologie ar putea fi anunțată în scurt timp.
Ştiri din Timiș
Sorin Șipoș, senator de Timiș și lider al senatorilor USR, acuză PSD de ipocrizie în privința privatizării companiilor de stat. El susține că social-democrații criticau dur aceeași măsură când era propusă de Guvernul Bolojan, dar o includ acum în propriul program de guvernare.