Dacă sunteți pasionat de fotbal american, l-ați practicat sau ați dori să îl practicați și credeți că aveți calitățile necesare pentru a face parte dintr-o echipă care și-a propus ca țel câștigarea titlului național, atunci sunteți așteptat la preselecțiile pe care le pregătește Clubul Timișoara 89ers. Vicecampionii României la fotbal american caută coechipieri noi.
Primăria Timişoara intenţionează să construiască un nou parc în zona Calea Lipovei, vizavi de Piaţa Nouă, pe un teren viran de 5.000 de metri pătraţi, a anunţat primarul Nicolae Robu. De asemenea, municipalitatea caută soluţii şi pentru fostul parc aflat pe strada Silistra, care se află pe un teren retrocedat, despre care reporterii www.tion.ro au mai scris în trecut.
Timişoara a intrat vineri în rând cu toată Europa, cel puţin în ceea ce priveşte acţiunea organizată sub numele de Noaptea Cercetătorilor. Interesul a fost destul de mare, sute de tineri au venit să vadă tot felul de experimente interesante prezentate de oamenii de ştiinţă locali.
În ciuda valului de critici venit din partea timişorenilor, odată cu eliberarea lui Adrian Cocoană, după doi ani şi jumătate de închisoara, doar puţină lume s-a strâns, vineri seara, la protestul-omagiu organizat lângă viaductul din Calea Aradului, locul unde acum cinci ani Lucian Reja murea, după ce era accidentat de Ferrari.
”Ce a văzut Parisul” vor vedea și timișorenii prezenți la lansarea cărții cu acest titlu. Scriitorul Alexandru Potcoavă propune ”o imagine a Parisului de azi, amestec de civilizație milenară și metisaj recent, de tradiție și atitudine politic corectă, de locuință și squat”.
Eveniment
Un bărbat de 90 de ani a dispărut din Babșa, județul Timiș, în noaptea de 15 spre 16 octombrie. Acesta suferă de demență. Persoanele care au informații sunt rugate să anunțe Poliția.
Ştiri din Timiș
Lucrările de demolare ale fostului spital de oncologie din Timișoara au fost finalizate, a anunțat vineri președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis. Săptămâna viitoare urmează recepția acestei etape, iar începerea lucrărilor de construire a Institutului Regional de Oncologie ar putea fi anunțată în scurt timp.
Ştiri din Timiș
Sorin Șipoș, senator de Timiș și lider al senatorilor USR, acuză PSD de ipocrizie în privința privatizării companiilor de stat. El susține că social-democrații criticau dur aceeași măsură când era propusă de Guvernul Bolojan, dar o includ acum în propriul program de guvernare.
Ştiri din Timiș
Weekendul 17–18 octombrie aduce la Iulius Town Timișoara o serie de evenimente dedicate întregii familii. Vizitatorii vor putea participa la demonstrații și activități interactive susținute de militari, vor descoperi oportunitățile unei cariere în armată, iar cei mici sunt invitați la teatru interactiv. În plus, Expoziția Monster Dragon continuă în Iulius Gardens, unde 15 dragoni giganți îi așteaptă pe curioși.
Ştiri din Timiș
Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, susține că premierul interimar Ilie Bolojan ar fi fost convins, în luna mai, după o vizită la Primăria Timișoara, să nu anunțe deblocarea proiectului noului stadion „Dan Păltinișanu”. Simonis afirmă că există persoane care ar fi asistat la discuție și care ar putea confirma cele întâmplate. Acuzațiile vin însă după ce proiectul a fost deblocat, contractul pentru proiectare și execuție a fost semnat, iar în septembrie au început forajele geotehnice. UPDATE. Ilie Bolojan: „Este o minciună”.
Ştiri din Timiș
Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, spune că PSD ar putea susține un candidat PNL la eventualele alegeri parțiale pentru Primăria Timișoara, inclusiv dacă liberalii ar forma o alianță cu USR. Condiția este ca persoana propusă să fie din PNL. Simonis își justifică poziția prin protocolul politic și administrativ încheiat în 2024 cu liberalii și spune că vrea ca partidele să se concentreze asupra proiectelor județului, nu asupra disputelor politice. Dacă PNL nu va dori această variantă, PSD va avea propriul candidat.
1
Ştiri din Timiș
Baza sportivă „Costică Rădulescu” din Timișoara a fost omologată de Federația Română de Fotbal pentru meciuri din Liga a III-a. Terenul sintetic va găzdui, peste două săptămâni, partida dintre Știința Poli II Timișoara și Timișul Șag.
Capitală Culturală
Aici, acolo, nicăieri este un spectacol despre migrație, identitate și apartenență, despre „distanța dintre promisiunea unei vieți mai bune și realitatea ei, dar și despre posibilitatea de a construi punți între oameni prin cultură, empatie și solidaritate”, susțin creatorii săi. Spectacolul regizoarei Crista Bilciu va fi jucat la Timișoara duminică, 18 octombrie, de la ora 18, la C4C Company, iar accesul publicului este gratis, pe bază de rezervare.
2