Vremea a ţinut cu cei de la Verde pentru Biciclete şi peste 1.000 de iubitori ai deplasării pe două roţi au fost alături de organizaţie la sărbătorirea a cinci ani de existenţă. Evenimentul a corespuns cu „Numărătoarea de toamnă”, o deplasare de agrement prin Timişoara, finalizată cu o întâlnire la stadionul „Dan Păltinişanu”, acolo unde a avut loc prima întâlnire a bicicliştilor timişoreni, acum cinci ani.
Locuitorii din mai multe cartiere din zona de sud a Timişoarei vor avea caloriferele reci şi vor sta fără apă caldă toată noaptea de duminică spre luni şi pe parcursul zilei de luni până seara la ora 22:00, anunţă reprezentanţii companiei locale de termoficare Colterm.
O expozitie care ilustrează întreaga activitate a artistului Molnar Zoltan, care a fost profesor al Facultății de Arte și grafician al Teatrului Maghiar din Timișoara, va fi deschisă, timp de trei săptămâni, la Palatul Baroc din Piața Unirii.
Noapte plină încheiată în arest pentru trei tineri spărgători de case de pariuri din Timișoara. Ei au intrat în două societăți comerciale din care au încercat să fure casetele de valori, însă au fost urmăriți de ghinion. În prima situație nu au putut lua casa cu bani, iar în a doua au fost nevoiți să o arunce în canalul Bega, înainte să fie luați pe sus de polițiștii care îi urmăreau.

Eveniment

Un bulgar a încercat să dea mită 20 de euro pentru a trece vama Foeni cu buletinul expirat
Un cetățean bulgar este cercetat pentru dare de mită după ce a încercat să îi ofere 20 de euro unui vameș din Punctul de Trecere a Frontierei Foeni pentru a trece granița, deși avea pașaportul expirat.

Sănătate

Toxiinfecțiile alimentare, un risc în vacanțe. Cum le recunoști și când e cazul să mergi la spital
Toxiinfecțiile alimentare sunt mai frecvente în perioada vacanțelor, iar cele mai multe pot fi prevenite prin măsuri simple de igienă și manipulare corectă a alimentelor, transmit medicii Spitalului CFR Timișoara. Aceștia atrag atenția că, deși în multe cazuri boala se vindecă în câteva zile, uneori poate provoca deshidratare severă și necesită îngrijiri medicale.

Ştiri din Timiș

FOTO. Cum ar putea arăta zona de agrement de la Surduc. CJ Timiș pregătește licitația pentru lucrări
Consiliul Județean Timiș anunță că va lansa licitația pentru proiectarea și execuția lucrărilor de amenajare a zonei turistice și de agrement de pe malul lacului Surduc. Potrivit președintelui CJ Timiș, Alfred Simonis, studiul de fezabilitate a fost finalizat.

Mapamond

Sunteți invitați să decideți cum vor arăta viitoarele bancnote euro. BCE a lansat un sondaj public
Banca Centrală Europeană a lansat un sondaj prin care le cere cetățenilor din întreaga Uniune Europeană să își spună părerea despre viitoarele bancnote euro. După mai bine de 20 de ani, moneda europeană urmează să aibă un nou design, iar până în 21 septembrie puteți vota variantele preferate.

Turism

FOTO. Vacanță pe cont propriu? Top 10 destinații europene perfecte pentru cei care călătoresc singuri
Tot mai mulți turiști aleg să plece singuri în vacanță, transformând concediul într-o experiență de libertate, autocunoaștere și descoperire. De la orașe vibrante la destinații liniștite în mijlocul naturii, Europa oferă numeroase locuri ideale pentru cei care preferă să călătorească pe cont propriu.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 26 iulie 2026, în Timișoara?
Duminică, 26 iulie, continuă Lavanda Fest în Piața Libertății, iar la Iulius Gardens are loc Caravana TIFF. Mai puteți merge și la proiecții de film.

Eveniment

Două fete au fost rănite într-un accident la Lugoj. Poliția a deschis dosar penal
Două adolescente, în vârstă de 15 și 16 ani, au fost rănite în urma unui accident rutier produs sâmbătă seară în Lugoj.

Mapamond

Brâncuși stabilește un record la Berlin. Expoziția dedicată artistului român, cea mai vizitată din ultimii 14 ani
Expoziția dedicată sculptorului Constantin Brâncuși, găzduită de Noua Galerie Națională din Berlin, a devenit cea mai vizitată expoziție organizată de instituție în ultimii 14 ani. Potrivit Mediafax, aceasta ar putea ajunge la aproximativ 300.000 de vizitatori până la închiderea sa, pe 9 august.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici