Ministrul Culturii, Daniel Barbu, a fost huiduit de câteva zeci de protestatari împotriva proiectului de exploatare de la Roșia Montană. Acesta se afla într-un club din Capitală de unde a fost împiedicat să iasă.
Handbaliştii timişoreni şi-au asigurat o victorie clară în partida de joi seara, de pe teren propriu cu cei de la Minaur Baia Mare. Au jucat bine, au marcat, au fost mai buni decât adversarul. Scor final: Politehnica – Minaur Baia Mare: 30 – 24, la pauză 15 – 11.
Mai e doar o săptămână până la desfăşurarea unuia dintre cele mai importante evenimente caritabil-mondene ale anului. Doamnele de la Asociația Femeilor Antreprenor din România susţin vinerea viitoare o nouă ediţie a Balului Speranţei.
Cu mare fast, fanfară şi gardă militară în costume de epocă, joi seara a fost inaugurat pavilionul de concerte din Parcul Botanic. Ceremonia a avut loc chiar dacă acea construcţie nu este finalizată, îi lipseşte ceea ce era chiar esenţial pentru o inagurare pe o vreme ploioasă, acoperişul.
Conducerea TVR va fi audiată la Comisia pentru Cultură din Senat datorită unor cheltuieli nejustificate. În ciuda prăbușirii audiențelor postului de stat, cheltuielile au crescut.
Eveniment
Tatăl unui elev, în vârstă de 39 de ani, și fratele acestuia, un adolescent de 16 ani, au fost arestați preventiv după conflictul de miercuri, 14 octombrie, din curtea Școlii Gimnaziale nr. 15 din Timișoara. Profesorul de educație fizică ar fi fost agresat după ce i-a atras atenția elevului în timpul orei.
România
Guvernul condus de Ilie Bolojan nu va aloca, în această perioadă, cele aproximativ 5 miliarde de lei necesare pentru plata restanțelor salariale ale magistraților. Purtătoarea de cuvânt a Executivului, Ioana Ene Dogioiu, a explicat că un guvern interimar nu poate face rectificări bugetare. Decizia definitivă a Înaltei Curți de Casație și Justiție obligă însă Guvernul să înceapă procedurile de alocare a banilor în termen de 10 zile.
Ştiri din Timiș
Sorin Ionescu, directorul Colegiului Național Bănățean din Timișoara și consilier local PSD, este luat în calcul pentru funcția de ministru delegat pentru învățământul preuniversitar în viitorul Guvern condus de Luca Niculescu, potrivit informațiilor publicate de Edupedu.ro și G4Media.ro. Propunerea ar presupune o împărțire a conducerii Ministerului Educației între un ministru tehnocrat și un ministru delegat cu susținere politică.
Ştiri din Timiș
Zborurile Wizz Air către și dinspre Timișoara vor fi operate temporar de pe Aeroportul Internațional Arad, în perioada 2–22 noiembrie 2026, ca urmare a lucrărilor de modernizare programate la Aeroportul Internațional Timișoara.
Eveniment
Un bărbat de 41 de ani din Jimbolia a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzat că a determinat o minoră de 14 ani să îi trimită imagini cu caracter sexual și că a întreținut relații sexuale cu aceasta. Cazul este anchetat de procurorii DIICOT Timișoara, sub acuzațiile de pornografie infantilă și viol asupra unui minor.
Ştiri din Timiș
Un nou supermarket Lidl va fi amenajat în zona Iosefin, pe amplasamentul fostei fabrici Kandia. Pentru accesul camioanelor, dezvoltatorul va afecta 212 mp de spațiu verde și va îndepărta nouă arbori, urmând să amenajeze în schimb 250 mp de spațiu verde și să planteze 18 arbori pe Calea Torontalului.
Cinema
Actrița americană Hilary Swank, laureată a două premii Oscar pentru rolurile din „Boys Don't Cry” și „Million Dollar Baby”, este însărcinată cu al treilea copil. Ea și soțul său, Philip Schneider, au deja gemeni, Aya și Ohm, născuți în aprilie 2023.