Vicepreședintele PSD, Marian Oprișan nu este de acord cu faptul că pedepsele cu închisoarea prevăzute în lege pentru demnitari sunt mai mari decât pentru oamenii obișnuiți. Acesta este de părere că ar trebui să se urmărească faptele și nu oamenii.
Cu un punct smuls la Petrolul, cei de la ACS Poli abordează meciul de campionat de acasă cu Oțelul Galați cu ceva multă liniște. De cealaltă parte, gălățenii vin la Timișoara cu un antrenor nou, cu o carte de vizită bogată şi cu dorinţă de succes. Aurel Şunda, antrenorul timişorenilor e destul de clar în prognoza sa: „Prima şansă o avem noi!”.
Muzeul de Artă Timișoara (MarT), în colaborare cu Muzeul de Artă Brașov, invită publicu la o nouă expoziție: „Hans Mattis-Teutsch – Un avangardist transilvănean. Colecţia Muzeului de Artă Braşov”.
Gala Blues – Jazz Kamo, Festivalul de Teatru Eurothalia, Văduva veselă la Operă, un festival de film francez și unul de animație, Rapsodia română și Carmina Burana la Filarmonică, un nou teatru care se deschide la Timișoara și multe alte spectacole: nici c-ar fi putut visa consumatorii de cultură un sfârșit de săptămână mai ofertant, la Timișoara.
Adrian Diaconu, deputat PP-DD de Timiş şi lider al partidului domnului Dan din cel mai vestic judeţ al ţării, a primit joi seară sms-ul din partea primarului Nicolae Robu prin care explica aliaţilor cum stă treaba cu conflictul cu viceprimarul Stoia, căruia primarul urbei de pe Bega i-a cerut demisia şi retragerea sprijinului politic de către partenerii din USL - PSD. Diaconu însă nu se lasă prea înduplecat de sms-urile primarului Timişoarei şi aşteaptă o finalitate a acestui conflict dintre cei aflaţi în fruntea Primăriei Timişoara.
Azi în Timișoara
Miercuri puteți merge la activități literare și la spectacole.
Mapamond
Papa Leon al XIV-lea a fost diagnosticat cu adenocarcinom pulmonar, o formă de cancer al plămânului, după o intervenție chirurgicală la Spitalul Gemelli din Roma, a anunțat marți seara, Vaticanul, potrivit CBS News și Associated Press. În timpul operației, medicii i-au îndepărtat lobul inferior al plămânului drept.
Cinema
Cinema Timiș marchează trei ani de la redeschidere printr-un program special, organizat în perioada 16–18 octombrie. Spectatorii vor putea participa la un concert tribut ABBA, vor putea vedea filmul „Mamma Mia!”, documentarul „Delta Sălbatică”, în avanpremieră, și primul sezon al serialului „True Detective”, proiectat integral pe marele ecran.
România
Premierul desemnat Luca Niculescu a anunțat că joi va depune la Parlament programul de guvernare și lista miniștrilor, după două zile de consultări cu partidele și grupurile parlamentare. Într-o postare publicată marți seara pe Facebook, acesta a transmis că discuțiile continuă, iar formula viitorului Executiv nu a fost încă stabilită.
România
Premierul Ilie Bolojan a discutat marți, 13 octombrie, cu omologul său bulgar, Rumen Radev, despre deteriorarea situației de securitate din Marea Neagră, după ce două nave comerciale au fost lovite de drone în apropierea coastelor Bulgariei. Șeful Guvernului de la București a condamnat atacurile și a subliniat că acestea încalcă dreptul maritim și dreptul internațional.
Mapamond
Casa Albă i-a cerut demisia ambasadoarei Statelor Unite în Grecia, Kimberly Guilfoyle, în urma unor acuzații privind folosirea influenței americane în interes personal și posibile presiuni asupra autorităților elene, relatează Agerpres, care citează Reuters. Anunțul a fost făcut marți, 13 octombrie, după ce președintele Donald Trump afirmase cu o zi înainte că ia în calcul îndepărtarea acesteia din funcție.
Ştiri din Timiș
Ciacova găzduiește sâmbătă, 17 octombrie, cea de-a cincea ediție a Festivalului Păturatei pe Crumpi, alături de Ujina Bănățeană și prima ediție a Gomboțiadei. Între orele 10 și 18, în Piața Cetății, vizitatorii vor putea degusta preparate tradiționale, urmări demonstrații culinare, participa la activități pentru copii și descoperi patrimoniul orașului prin tururi ghidate. Intrarea este liberă.
Capitală Culturală
Teatrul German de Stat Timișoara (TGST) propune publicului, în luna noiembrie 2026, un program care reunește musicalul, teatrul pentru copii și adolescenți, adaptările după opere literare consacrate și dramaturgia contemporană.