Locuitorii de pe o stradă din cartierul timişorean Ronaţ se declară terorizaţi, de mai mulţi ani, de un clan de romi care se ocupă de afaceri cu cai, aşa-numitul clan Nanu. Un comisar-şef de la Serviciul de Investigare a Fraudelor din cadrul IPJ Timiş, care locuieşte pe aceeaşi stradă, Anvers, susţine chiar că a fost agresat de vecinii-problemă.
Primarul Timişoarei, Nicolae Robu, adoptă aceeaşi poziţie ca şi primarul Sibiului, Klaus Iohannis, şi susţine că nu va majora taxele şi impozitele locale, din 2014, deşi Guvernul a lăsat mână liberă primarilor în acest sens.
Primarul Timişoarei, Nicolae Robu, a precizat, vineri, că a greşit atunci când a declarat că fraţii Marius şi Emil Cristescu i-au finanţat campania la Primăria Timişoara din 2012. El susţine că a verificat informaţia şi, de fapt, cei doi oameni de afaceri au finanţat campania USL care a precedat alegerile locale din Timiş.
Heblu, o trupă bucureșteană alcătuită din trei timișoreni, o ploieșteancă și o actriță din Focșani, susține la Timișoara două spectacole de improvizație. Show-urile se bazează, curajos și spontan, exclusiv pe sugestiile spectatorilor, promit protagoniștii.
Edilul-şef al Timişoarei, Nicolae Robu, l-a acuzat direct, vineri, pe viceprimarul Traian Stoia că face parte dintr-un grup de interese al cărui scop este să îl debarce din funcţia de primar, iar acest grup nu are nicio legătură cu „colegii de la PSD”.
Târgul Imobiliar
Sol Residence reprezintă cel mai nou și ambițios proiect al nostru, aflat în prezent în curs de execuție. Conceput ca un ansamblu rezidențial modern și funcțional, proiectul include patru blocuri cu un total de 312 apartamente, gândite pentru a oferi confort, siguranță și un stil de viață echilibrat pentru viitorii locatari.
Eveniment
Poliția Locală intensifică controalele pe pistele de biciclete, pentru ca timișorenii care aleg bicicleta să poată circula în siguranță, fără mașini parcate pe trasee. Au dat amenzi de peste 20.000 de lei.
Târgul Imobiliar
Târgul Imobiliar Timișoara (TIT) are loc în 14–15 martie la Iulius Congress Hall, reunind mari dezvoltatori din vestul țării. Intrarea este liberă, iar vizitatorii pot descoperi oferte imobiliare și beneficia de consultanță gratuită. Sâmbătă, atmosfera evenimentului va fi completată de un moment artistic susținut de harpista Rebeca Bere, profesoară la Liceul de Artă „Ion Vidu” din Timișoara.
Ştiri din Timiș
Pentru părinții care își doresc pentru copiii lor mai mult decât educația tradițională, școala internațională Acton Academy Timișoara își deschide porțile către o experiență de învățare diferită, orientată spre autonomie, curiozitate și dezvoltare personală.
Utile
Miercuri, 11 martie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Ştiri din Timiș
Orașul Gătaia, din sudul județului Timiș, are o populație de sub 6.000 de suflete, în continuă scădere în ultimii ani, tinerii preferând să le plece spre Timișoara, în alte orașe mari sau în străinătate. În ciuda acestei evoluții demografice, primăria încearcă să facă orașul cât mai atractiv.
Târgul Imobiliar
O nouă ediție a celui mai important eveniment imobiliar din vestul țării, Târgul Imobiliar Timișoara TIT, organizat de Tion.ro și Imobiliare.ro, are loc la finalul acestei săptămâni. Vizitatorii pot descoperi ofertele dezvoltatorilor, consulta opțiunile de finanțare ale băncilor, iar cei mai norocoși pot chiar câștiga premii.