Încep în sfârşit lucrările de reabilitare a centrului istoric al Timişoarei, în prag de iarnă. Pe mai multe străzi din zona Cetate nu se va mai putea circula începând de săptămâna viitoare, de luni, anunţă reprezentanţii primăriei. Se anunţă vremuri grele pentru şoferi. Traficul va fi complet închis în zona Pieţei Sfântul Gheorghe şi a Pieţei Libertăţii, iar pe unele străzi pe care acum este sens unic se va circula în ambele sensuri. Vedeţi pe ce străzi nu va mai fi circulaţie rutieră şi unde le recomandă primarul şoferilor să-şi lase maşinile!
„O poveste despre viaţa unui cuplu din zilele noastre, care poate fi oricând răvăşită de un diagnostic terifiant”, propune Teatrul Clasic din Arad publicului timișorean, într-un spectacol pe care îl va juca pe scena Teatrului Maghiar din Timișoara.
„I Love I”: un spectacol de teatru–dans, din Berlin, „despre încercările iranienilor şi ale israelienilor de a intra în contact prin intermediul reţelelor de socializare”, este evenimentul zilei de vineri, în Festivalul Eurothalia.
Ministerul Mediului, prin Administraţia Fondului de Mediu, distribuie în aceste zile o cotă suplimentară de 3.000 de tichete valorice incluse în Programul Rabla, de înlocuire a autoturismelor uzate. Timişului îi revin un număr de 130 de tichete, oferite în mod egal celor cinci firme autorizate să preia maşinile vechi.
Teatrul Național Timișoara pregătește un nou spectacol pentru copii: în această perioadă se repetă la „Sarea în bucate”, un scenariu de Mirela Puia, bazat pe basmul lui Petre Ispirescu.
Azi în Timișoara
Marți, 10 martie, puteți merge la o dublă lansare de carte, la teatru, la expoziții sau să vă jucați remi în oraș.
Cinema
Festivalul de film italian Visuali Italiane revine la finalul lunii martie pe ecranele din oraș cu o selecție de producții recente, prezentate în premieră. La Timișoara, proiecțiile vor avea loc între 27 și 29 martie, la Cinema Studio.
Lugoj
Lugojul, pe podiumul național. Luca Zanfir a cucerit argintul la proba de 60 m de la Naționalele U20
Sprinterul Luca Zanfir a câștigat argintul la 60 m la Campionatul Național U20 în sală, la doar 0,003 secunde de aur. Cu o săptămână înainte devenise vicecampion național la tineret, confirmându-și statutul de unul dintre cei mai promițători tineri sprinteri din România.
Capitală Culturală
Expoziția de grup intitulată „Continuum” va fi deschisă în spațiul habitat B1, în Bastionul Cetații, în perioada 13 martie - 30 mai 2026. Pentru început expun artiști care au ateliere în cartierul Fabric, însă expoziția va primi, în fiecare lună, o nouă formă, anunță organizatorii.
Capitală Culturală
O expoziție de grup care „explorează evoluția relației dintre figurativ și abstract în contextul culturii vizuale contemporane” se va deschide la sfârșitul acestei săptămâni la Galeria Jecza din Timișoara. Intitulată „More Real Than Nature” și curatoriată de Norbert Filep, expoziția va beneficia de tururi ghidate în fiecare după-amiază de sâmbătă.
Turism
Primăvara transformă numeroase regiuni din Ungaria într-un adevărat spectacol de culoare, iar câmpurile de lalele devin o atracție turistică tot mai populară pentru turiștii din România. Dacă în trecut mulți români zburau până în Olanda pentru a admira celebrele plantații de lalele, acum experiența poate fi trăită mult mai aproape de casă.
Eveniment
Un tânăr în vârstă de 26 de ani din Timișoara a fost reținut de polițiști după ce ar fi folosit un card bancar pierdut pentru a efectua mai multe tranzacții neautorizate în oraș.
Ştiri din Timiș
Materialul publicat luni, 9 martie, de redacția Tion, referitor la reorganizarea administrației județene prin disponibilizările menționate de liderul instituției, a analizat datele oficiale transmise de Consiliul Județean Timiș (CJT) și instituțiile din subordinea sa, în baza unei solicitări formulate în temeiul Legii 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public.
4