Există rețete-minune, „tips"-uri secrete sau scurtături pentru a face dintr-un oraș o capitală culturală europeană? Categoric, nu. Există, însă, concepte și bune practici care și-au dovedit succesul, iar trei dintre experții care au făcut Capitale Culturale Europene din Marsilia-Provence (2013), Liverpool (2008) și Stavanger (2008) își vor împărtăși, la Timișoara, experiențele lucrului la aceste proiecte.
Părinţii care pleacă să muncească în străinatate, fie că au contract de muncă sau nu, au obligaţia de a anunţa serviciile sociale de care aparţin despre persoana în grija căreia va rămâne copilul sau copiii, a anunţat, marţi, directorul Direcţiei pentru Protecţia Copilului, Elena Tudor.
Cei care doresc, pot beneficia, timp de o săptămână, de testare gratuită pentru infecţia HIV, chiar în Timişoara, la Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş”.
Administraţiile locale sunt nevoite, potrivit proiectului descentralizării, să elaboreze, anul viitor, un plan de personal echivalent cu normele europene. Acest lucru va duce cu siguranţă la reduceri de personal, a anunţat premierul Victor Ponta, după ce Guvernul şi-a asumat răspunderea pe descentralizare.
Senatorii au respins, marţi, proiectul de exploatare al aurului şi argintului din perimetrul localităţii Roşia Montană, în forma trimisă de Guvern. Senatul a fost prima cameră sesizată, iar votul final îl vor da deputaţii.
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la mai multe petreceri tematice, expoziții și proiecții.
România
Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) informează cumpărătorii că operatorul Vel Pitar România a inițiat o acțiune de rechemare/retragere pentru două sortimente de pâine.
Cinema
Recomandarea de film din această săptămână este „Mireasa!”, care aduce în prim-plan o reinterpretare îndrăzneață a celebrei povești din pelicula „Bride of Frankenstein”, bazat pe cartea lui Mary Shelley. În rolurile principale se află Jessie Buckley și Christian Bale.
Ştiri din Timiș
Primari din județul Arad au venit la Dumbrăvița pentru a vedea cum funcționează centrul de colectare a deșeurilor cu aport voluntar (CAV), realizat prin PNRR. Proiectul, primul de acest tip din vestul țării, a devenit exemplu pentru alte administrații locale interesate de implementarea unui sistem similar.
Târgul Imobiliar
Premier Capital Dubai va fi prezent la Târgul Imobiliar Timișoara, unde aduce în prim-plan oportunități concrete de investiție într-una dintre cele mai dinamice piețe imobiliare din lume.
1
Ştiri din Timiș
Comuna Ghiroda de lângă Timișoara găzduiește în perioada 7–8 martie cea de-a XV-a ediție a Târgului Apicol Internațional de Primăvară, unul dintre cele mai importante evenimente dedicate apiculturii din vestul țării. Organizatorii estimează că, pe durata celor două zile, peste 5.000 de vizitatori vor participa la manifestarea care transformă localitatea într-un adevărat punct de întâlnire pentru apicultori, producători și iubitori ai produselor stupului.
Sănătate
Medicii de la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) a Spitalului Municipal de Urgență Timișoara transmit recomandări pentru alegerea corectă a serviciilor medicale, în funcție de gravitatea simptomelor și de nevoile pacienților.
Ştiri din Timiș
Luna martie aduce în prim-plan feminitatea, eleganța și atenția pentru cei dragi, iar Iulius Town Timișoara pregătește o serie de surprize pentru vizitatori. În perioada 6–8 martie 2026, clienții care fac cumpărături de minimum 500 de lei pot câștiga pe loc premii precum mystery box-uri sau cecuri cadou.