Liderul PNL şi preşedintele Senatului, Crin Antonescu, i-a cerut public preşedintelui ţării, Traian Băsescu, să îşi dea demisia pentru a scuti România de un nou scandal „jenant”, în legătură cu problema achiziţionării unui teren de către familia Băsescu.
Prezență neașteptată, în joi dimineață, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș. Fotbalistul Paul Codrea a mers în fața procurorilor pentru a vedea în ce stadiu este dosarul în care Codrea și Cristian Dancia îl acuză pe antrenorul Valentin Velcea că i-a înșelat cu sute de mii de euro.
În urma articolului publicat de www.tion.ro, prin care atrăgeam atenţia asupra fenomenului aurolacilor din Timişoara care au acaparat tot centrul istoric, Poliţia Locală, împreună cu directorii mai multor instituţii deconcentrate din judeţul Timiş, a decis trimiterea cerşetorilor de pe străzile din municipiu la dezintoxicare.
Începând de săptămâna viitoare, din data de 25 noiembrie, se va modifica traseul liniei 28 de autobuz, anunţă reprezentanţii Regiei Autonome de Transport Timişoara (RATT). Aceste mijloace de transport în comun vor circula până în cartierul Crişan, peste podul de la Uzina de Apă, precizează reprezentanţii Regiei.
Ioana Băsescu va primi 160 de euro pe hectar ca subvenție de la stat, aceiași sumă pe o vor primi toți fermierii din România. Astfel, fiica președintelui va beneficia de un sprijin de 46.400 de euro, pentru terenul agricol recent achiziționat.
Azi în Timișoara
Vineri puteți merge la proiecții, expoziții și petreceri în oraș.
Turism
Oferta turistică a județului Județul Timiș a fost prezentată în aceste zile la ITB Berlin, cel mai mare târg de turism din lume. Vizitatorii au putut descoperi patrimoniul, experiențele urbane și gastronomia specifică Banatului.
România
În vreme ce taxele, impozitele și prețurile tot mai mari au adus într-un punct critic nivelul de trai al milioane de români contribuabili, iar firmele mici și PFA-urile se trezesc cu conturile blocate pentru câțiva lei neplătiți la ANAF, marii restanțieri acumulează nederanjați datorii de miliarde la buget și-și văd liniștiți de afaceri. FACIAS solicită autorităților clarificări pentru cele peste 11 miliarde de euro datorate statului român de societățile comerciale.
Ştiri din Timiș
Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a discutat joi, 5 martie, în cadrul unei conferințe de presă la Primărie, despre viitorul Spitalului CFR Timișoara, dar și despre propunerea de creare a unui consorțiu care să unească spitalele din oraș sub o conducere comună. Edilul consideră că Spitalul CFR ar trebui să fuzioneze cu Spitalul Municipal, însă respinge în continuarea ideea concentrării managementului tuturor unităților medicale într-o singură structură.
1
Ştiri din Timiș
După ce Alfred Simonis s-a oferit să preia și să reabiliteze mai multe obiective nefinalizate de municipalitate, primarul Dominic Fritz respinge ideea și spune că demersul este unul „mai degrabă politic decât administrativ”. Edilul afirmă că județul ar trebui să se concentreze mai întâi pe propriile investiții și probleme.
10
Ştiri din Timiș
Fotbal, muzică live și întâlniri cu jucătorii. Duminică, de Ziua Internațională a Femeii, în Bastionul Maria Theresia va avea loc evenimentul „POLI în mijlocul orașului | Fotbal & Rock”, cu acces gratuit pentru public.
Eveniment
Joi, procurorul de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș a cerut Tribunalului Timiș să dispună arestarea preventivă a inculpatului pentru 30 de zile.
2
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara încă nu știe cum va arăta bugetul pe 2026. Deși impozitele locale cresc, alte modificări fiscale ar putea reduce veniturile orașului cu zeci de milioane de lei. În același timp, primarul Dominic Fritz anunță un an cu investiții majore și șantiere de peste 200 de milioane de euro.
1