Cel mai tare concurs de biliard „Bila 9” va
începe vineri, de la ora 10, la Timişoara,
în clubul Tequilla. Organizatorii concursului
Eurostructur Open, ajuns la ediţia a III-a, pun la
bătaie premii în valoare de 8.000 de euro.
Emoţii pentru boboci. Pe lângă cei ce se
pregătesc de bacalaureat, joi au început şi
înscrierile la licee pentru absolvenţii clasei a
opta. Până pe data de 25 iunie, tinerii pot
depune fişele pentru înscriere la liceu.
Şefii deconcentratelor au fost luaţi la bani
mărunţi în Colegiul Prefectural. Mircea
Băcală, prefectul de Timiş, s-a
întâlnit cu toţi şefii de
deconcentrate pentru a le aduce aminte că trebuie
să-şi facă datoria pe posturile pe care au
fost numiţi, indiferent din care partid aflat la
guvernare fac parte.
După ce suporterii Timişoarei au adresat o
scrisoare Federaţiei Române de Fotbal, federalii
au emis, în premieră un răspuns. Ei nu au
înţeles însă prea multe din spusele
suporterilor alb-violeţi, astfel că şi
Marian Iancu a intrat în
„combinaţie” şi a
făcut câteva precizări pe site-ul
clubului bănăţean.
Desfăşurare de forţe, joi
dimineaţă, în Pieţele Iosefin, Doina
şi Badea Cârţan din Timişoara.
Poliţiştii comunitari au confiscat peste o
tonă de haine uzate şi alte obiecte vechi care
erau expuse spre vânzare. La vederea agenţilor,
mulţi dintre aşa-zişii comercianţi
şi-au abandonat marfa.
| Video

Eveniment
Tatăl unui elev, în vârstă de 39 de ani, și fratele acestuia, un adolescent de 16 ani, au fost arestați preventiv după conflictul de miercuri, 14 octombrie, din curtea Școlii Gimnaziale nr. 15 din Timișoara. Profesorul de educație fizică ar fi fost agresat după ce i-a atras atenția elevului în timpul orei.
România
Guvernul condus de Ilie Bolojan nu va aloca, în această perioadă, cele aproximativ 5 miliarde de lei necesare pentru plata restanțelor salariale ale magistraților. Purtătoarea de cuvânt a Executivului, Ioana Ene Dogioiu, a explicat că un guvern interimar nu poate face rectificări bugetare. Decizia definitivă a Înaltei Curți de Casație și Justiție obligă însă Guvernul să înceapă procedurile de alocare a banilor în termen de 10 zile.
Ştiri din Timiș
Sorin Ionescu, directorul Colegiului Național Bănățean din Timișoara și consilier local PSD, este luat în calcul pentru funcția de ministru delegat pentru învățământul preuniversitar în viitorul Guvern condus de Luca Niculescu, potrivit informațiilor publicate de Edupedu.ro și G4Media.ro. Propunerea ar presupune o împărțire a conducerii Ministerului Educației între un ministru tehnocrat și un ministru delegat cu susținere politică.
Ştiri din Timiș
Zborurile Wizz Air către și dinspre Timișoara vor fi operate temporar de pe Aeroportul Internațional Arad, în perioada 2–22 noiembrie 2026, ca urmare a lucrărilor de modernizare programate la Aeroportul Internațional Timișoara.
Eveniment
Un bărbat de 41 de ani din Jimbolia a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzat că a determinat o minoră de 14 ani să îi trimită imagini cu caracter sexual și că a întreținut relații sexuale cu aceasta. Cazul este anchetat de procurorii DIICOT Timișoara, sub acuzațiile de pornografie infantilă și viol asupra unui minor.
Ştiri din Timiș
Un nou supermarket Lidl va fi amenajat în zona Iosefin, pe amplasamentul fostei fabrici Kandia. Pentru accesul camioanelor, dezvoltatorul va afecta 212 mp de spațiu verde și va îndepărta nouă arbori, urmând să amenajeze în schimb 250 mp de spațiu verde și să planteze 18 arbori pe Calea Torontalului.
Cinema
Actrița americană Hilary Swank, laureată a două premii Oscar pentru rolurile din „Boys Don't Cry” și „Million Dollar Baby”, este însărcinată cu al treilea copil. Ea și soțul său, Philip Schneider, au deja gemeni, Aya și Ohm, născuți în aprilie 2023.