tion.ro Web analytics

Galeria laureaţilor „Pro Cultura Timisiensis" creşte în 2013 cu încă 21 de premianţi. Cea de-a XII-a ediţie a ceremoniei de înmânare a trofeelor acordate de Consiliul Judeţean Timiş va avea loc în 9 decembrie, de la ora 14:00, în sala multifuncțională a Palatului Administrativ din Timișoara.
Unica operă rock-simfonică românească, „Meșterul Manole", compusă de Josef Kappl pe un libret scris de Victor Cârcu, va avea premiera absolută la Timișoara. Alături de Ioji Kappl, alți doi muzicieni ex-Phoenix vor urca pe scena Filarmonicii Banatul, pentru prima audiție a operei: Mircea Baniciu și Ovidiu Lipan Țăndărică. „Zece Meșteri" - etnosculpturile arhitectului Mihai-Corneliu Donici, și expoziția fotografică a lui Damian Diaconescu întregesc triada artistică menită să sublinieze mesajul evenimentului: Timișoara vrea și are cu ce să ajungă Capitală Culturală Europeană în 2021.
Potrivit unei inițiative adoptate, joi, de senatori, transportatorii care desfășoară activități neautorizate de taximetrie ar putea plăti amenzi de 25 de ori mai mici. Deputatul PSD, Aurel Vlădoiu, unul dintre inițiatorii acestei inițiative, susține că actualul nivel al amenzilor „bagă în faliment” transportatorii. 
Chiar dacă sunt diferiţi de noi, iar deplasarea le este condiţionată de un cărucior cu rotile se pot integra în societate. Cel mai bun exemplu în acest sens este faptul că joacă baschet. Aceasta au demonstrat cei de la Centrul de Training Regional Timiș al Fundației Motivation România, joi seara, cu ocazia unei noi demonstraţii de baschet, într-o partidă amicală între două echipe, una din Timişoara şi una din Arad.
Zilele trecute, reprezentanţii Primăriei Timişoara anunţau cumpărarea unui bloc care a făcut obiectul unei proceduri de executare silită, a unui imobil cu 129 de locuinţe scos la licitaţie de o bancă. Joi, oficialii instituţiei au afirmat că afacerea n-a fost dusă la bun sfârşit: n-au văzut garsonierele înainte să se ofere să le cumpere cu 1 milion de euro şi au constatat după că sunt în stare proastă!

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 4 martie 2026, în Timișoara?
Miercuri puteți merge la expoziții,spectacole și proiecții.

Eveniment

Accident pe DN6, între Caransebeș și Lugoj. Un șofer de 77 de ani a fost rănit
Un accident rutier produs marți, 3 martie, pe DN6, între Caransebeș și Lugoj, s-a soldat cu rănirea unui bărbat de 77 de ani, după ce mașina pe care o conducea a intrat în coliziune cu un autocamion și un alt autoturism care circulau din sens opus.

Ştiri din Timiș

Prima ieșire la Timișoara pentru zeci de elevi din mediul rural. „Gipsy Queen”, filmul care transformă un bilet la cinema într-o șansă la educație
Zeci de elevi din Saravale, Pesac, Sânpetru Mare și Timișoara au trăit marți după-amiază o experiență specială: vizionarea filmului românesc Gipsy Queen. Pentru unii dintre ei a fost prima vizită la Iulius Mall sau chiar prima ieșire în Timișoara.

Ştiri din Timiș

Toleranță zero față de gunoaiele aruncate ilegal. Primăria Giarmata sancționează fără excepție
Mesaj ferm din partea administrației locale. Primăria Comunei Giarmata anunță că abandonarea ilegală a deșeurilor nu va fi tolerată, iar fiecare caz identificat va fi sancționat conform legii.

România

925 de lei pe lună, din fonduri europene, pentru studenți din medii defavorizate. Apel deschis pentru universități
Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării (UEFISCDI), în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării, a lansat procesul de selecție a universităților de stat acreditate care vor acorda burse sociale studenților proveniți din medii și grupuri dezavantajate.

Turism

Harghita, Banat și Dobrogea își unesc forțele. Alianță strategică pentru o voce puternică a României în Europa gastronomică
Harghita, Banat și Dobrogea au oficializat semnarea unui Acord de Parteneriat privind cooperarea între Regiunile Gastronomice Europene. Astfel, marchează trecerea de la o colaborare informală la un cadru strategic comun pentru consolidarea poziției României în rețeaua europeană de profil.

Ştiri din Timiș

Contract de 50 de milioane de euro pentru schimbarea țevilor Colterm. A fost desemnat executantul
Primăria Timișoara a desemnat constructorul pentru a treia etapă de modernizare a rețelei de termoficare: circa 13 kilometri de conducte primare vor fi înlocuite, de la CET Sud, printr-un contract de peste 255 de milioane de lei cu TVA. Lucrările sunt estimate la 33 de luni. 6

România

Mihai Dimian a fost numit ministru al Educației și Cercetării
Nicușor Dan l-a numit pe Mihai Dimian ministru al Educației, la propunerea Partidul Național Liberal (PNL), susținută de premierul Ilie Bolojan. Este a 32-a numire în 36 de ani, iar Dimian va ocupa funcția ca independent. 3

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici